Actualitate

(EXCLUSIV – VIDEO) Primele vești bune despre starea motociclistului Costin

De câteva zile, buzoienii se roagă pentru Costin, motociclistul rănit grav în urma accidentului rutier de la Cislău. Iar acum primele vești bune vin de la medicul Ștefania Manolescu, care s-a ocupat îndeaproape de Costin. El dă semne că își revine. Acum este conștient și cooperant, nu mai este intubat și nu a mai fost supus nici unei intervenții chirurgicale.

A avut însă nevoie de sânge, iar prietenii au sărit imediat în ajutorul său. Azi, încă de la primele ore ale dimineții prietenii au vrut să îi fie aproape și s-au adunat în localitatea Sătuc din comuna Berca, de unde au plecat încolonați spre Centrul de Transfuzii Buzău, pentru a dona sânge pentru Costin.

Medicul curant spune că evoluția sa este bună și nu se ia în calcul transferul către o altă unitate spitalicească, mai ales că starea i s-a îmbunătățit. Un avantaj al lui Costin a fost că e tânăr, ceea ce a făcut ca organismul să lupte eficient.

Tânărul este în continuare la ATI, dar este echilibrat hemodinamic. Costin a suferit o intervenție chirurgicală imediat după ce a ajuns în UPU Buzău, având ruptură de splină. Are leziuni la coloană, dar această problemă nu e o urgență, așa că vor urma investigații ulterioare.

„Pacientul a mai fost transfuzat, el este un pacient tânăr și mai și recuperează hemoglobină. Nu a fost luat în calcul transferul către București, inițial pentru că leziunile lui erau abdominale, era vorba despre ruptura de splină și leziuni toracice. Ulterior, s-a luat legătura cu neurochirurgia de la București, care a zis că nu este o urgență de ordin neurochirurgical să intervină asupra coloanei cervicale”, a declarat pentru Șansa News.ro, dr. Ștefania Manolescu.

Reamintim că tânărul a fost implicat într-un accident rutier în weekend, în timp ce se deplasa cu motocicleta dinspre Brașov către Buzău. Costin ar fi pierdut controlul motocicletei, s-ar fi izbit de un gard, de unde a fost proiectat în curtea unui localnic din Cislău. Tânărul a fost ulterior adus la Unitatea de Primiri Urgențe Buzău mai mult mort decât viu. Mai multe detalii a adus Șansa News AICI.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian