Buzoienii sunt invitați, în această perioadă, la o expoziție inedită. În centrul orașului, lângă Palatul Comunal, este organizată expoziția ,,Banca Națională a României – tradiție și actualitate”. Evenimentul face parte din seria acțiunilor prin care este marcată trecerea a 130 de ani de la momentul în care Agenția Buzău a Băncii Naționale a României a efectuat primele operațiuni bancare.
“Banca Națională a României – Agenția Buzău, cu sprijinul Primăriei Municipiului Buzău, organizează în perioada 2 octombrie – 30 noiembrie 2023 expoziția în aer liber ,,Banca Națională a României – tradiție și actualitate”, proiect cultural ce susține demersurile constante ale instituției de informare a publicului larg cu privire la rolul și funcțiile băncii centrale.
În contextul în care Agenția Buzău a Băncii Naționale a României sărbătorește în acest an 130 de ani de la efectuarea primelor operațiuni bancare, expoziția organizată în Piața Daciei este deschisă tuturor vizitatorilor, aducând în atenția buzoienilor informații privind istoria Băncii Naționale a României, fondatorul instituției, Eugeniu Carada, originea monedei naționale, dar și detalii despre principalele atribuții și obiectivul fundamental al BNR – asigurarea și menținerea stabilității prețurilor.
O secțiune aparte este dedicată sediului central, care funcționează în două clădiri monumentale – Palatul Vechi și Palatul Nou – amplasate în Centrul Vechi al Bucureștiului, precum și dezvoltării rețelei teritoriale a BNR, compusă în prezent din 6 sucursale regionale și 13 agenții. De asemenea, sunt prezentate Biblioteca și Muzeul BNR, dar și rolul instituției în context european, ca parte a Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC)”, se arată într-un comunicat de presă remis de Banca Națională a României.
Adaugă comentarii