Actualitate

FERMĂ DIN GLODEANU SILIȘTEA, MISTUITĂ DE FOC. 12.000 de pui morți și pagube imense (FOTO)

 Pagube imense suferite de prorpietarul unei hale pentru creșterea puilor din Glodeanu Siliștea. Clădirea în care erau crescute aproape 40 000 de păsări a fost distrusă de foc.

Un incendiu violent a cuprins marți dimineață, în jurul orei 06:30, hala pentru creșterea puilor. Pompierii de la Detașamentul Urziceni au fost cei care au intervenit pentru stingerea focului, incendiul manifestându-se în raionul de intervenție al ISU Ialomița. Salvatorii au acționat cu două autospeciale cu apă și spumă, fiind sprijiniți de echipajul SMURD și de voluntari ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din Glodeanu Siliștea. Incendiul se manifesta cu degajări mari de fum în interiorul halei. Pompierii au lucrat  aproximativ 3 ore pentru stingerea focului.

Au ars: instalația de iluminat, instalația sistemului de adăpare și hrănire a puilor și sistemul de deschidere a ventilației în hală.

De asemenea, aproximativ 12.000 de pui au murit din cauza intoxicării cu fum. Pe de altă parte, pompierii împreună cu angajații fermei au salvat aproximativ 24.000 de păsări.

Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un scurtcircuit electric la un cablu electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolația deteriorată.



Publicitate