Actualitate

GATA CU VIAȚA DE NOAPTE LA TERASE! Totul se închide la ora 24.00

Terase închise la miezul nopții. Autoritățile centrale au decis ca terasele și localurile care își pot desfășura activitatea în această perioadă să fie închise la ora 24.00. Buzăul nu avea această restricție înainte, însă din cauza zecilor de cazuri care se înregistrează zilnic, s-a reevaluat situația și s-a decis în acest mod.

Astfel, la Buzău, dar și la Brăila, Galați și Vrancea, terasele, cluburile, barurile, sălile de jocuri de noroc se vor închide de acum la ora 24.00. Ultima comandă se va putea lua la cel târziu la ora 23.00. Toate aceste localuri vor rămâne închise în intervalul orar 24.00-6.00 dimineața.

”Prin hotărârea CNSU a fost extinsă lista judeţelor în cazul cărora sunt instituite restricţii orare de funcţionare pentru operatorii economici care desfăşoare activităţi în aer liber (terase, cluburi, baruri, etc), precum şi pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc, restricţiile fiind valabile până în data de 31 august 2020”, a transmis, luni seară, Grupul de Comunicare Strategică.

Astfel, în hotărâre se arată că:

”Programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţii special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, cum sunt terasele, cluburile, barurile şi alte asemenea, de la nivelul judeţelor Argeş, Braşov, Brăila, Bihor, Buzău, Constanţa, Dâmboviţa, Ilfov, Prahova, Galaţi, Gorj, Ilfov, Prahova, Galaţi, Vaslui, Vrancea şi Municipiul Bucureşti, nu poate începe înainte de orele 06.00 şi nu poate depăşi orele 24.00, ultima comandă putând fi preluată cel târziu la orele 23.00.”

Restricțiile vor fi valabile până în data de 31 august, precizează Grupul de Comunicare Strategică.  

De asemenea, un alt articol prevede că:

”Programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc, de la nivelul judeţelor Argeş, Braşov, Brăila, Bihor, Buzău, Constanţa, Dâmboviţa, Gorj, Ilfov, Prahova, Galaţi, Vaslui, Vrancea şi municipiul Bucureşti, nu poate începe înainte de orele 06.00 şi nu se poate prelungi după orele 24.00”.                                                     

De asemenea, a fost instituită măsura carantinei pentru persoanele care sosesc în România din 6 regiuni ale Regatului Spaniei, fără a fi suspendate zborurile spre şi dinspre România.  Sunt vizate Regiunea Aragon, Cataluna, Comunidad de Madrid, Insulele Baleare, Țara Bascilor și regiunea Navarra.

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate

Publicitate