Actualitate

(FOTO) 380 de elevi din Glodeanu Sărat au primit tablete cu internet gratuit. Cine le-a făcut cadou copiilor

Astăzi, 380 de copii au primit cadouri din partea Primăriei Glodeanu Sărat. Este vorba despre tablete de ultimă generație, pe care să le folosească atât la școală, cât și acasă. Cei mai mulți dintre copii nu au avut niciodată o tabletă sau un calculator și nici acces la internet, așa că bucuria lor a fost pe măsură.

Primăria a semnat încă din iulie anul trecut contractul de finanţare europeană pentru proiectul: „Achiziția de echipamente din domeniul tehnologiei – IT mobile, respectiv tablete, echipamente şi dispozitive necesare activității didactice pentru elevii şi cadrele didactice din învăţământul preuniversitar”, în cadrul Programului Operaţional „Competitivitate”.

Copiii de la țară, deși inteligenți și cu un potențial imens, rămân adesea în urmă cu studiul comparativ cu școlarii din orașe din cauza piedicilor de care se lovesc și a deficiențelor din sistemul educațional. Tocmai acesta a fost motivul pentru care responsabilii din primărie au decis să facă un efort pentru ca micuții să poată evolua și obține rezultate bune la școală.

În plus, tot pentru un învățământ modern, școlile Glodeanu Sărat si Pitulicea vor fi dotate cu table interactive, computere, videoproiectoare, retele WLAN si camere video, iar profesorii vor beneficia de laptopuri.