Actualitate Reporter de strada

(FOTO) Când „Dorel” e șofer: a lăsat mașina în mijlocul intersecției și a plecat

Lipsa locurilor de parcare, un subiect intens dezbătut de buzoieni, pare să fie o temă rezolvată pentru un buzoian care parchează după propriile reguli.

Sursa foto-INFO TRAFIC

Șoferul și-a parcat mașina fix în mijlocul unei intersecții, fără niciun fel de problemă. S-a întâmplat
în intersecția dintre străzile Mesteacănului și Frăsinet, unde mașina a staționat minute bune, până când buzoianul a venit să o mute. El nu s-a arătat deranjat deloc de faptul că încurca traficul, că nici o mașină nu mai putea vira la stânga pe o stradă adiacentă ce duce la parcări de reședință și că toți cei care au ajuns în zonă au claxonat. Momentul a fost imortalizat de unul dintre șoferii șocați de modul în care unii pot lăsa mașina unde apucă, fotografia fiind distribuită pe rețelele sociale.