Actualitate

(FOTO) Carambol pe Șoseaua Europeană, trafic dirijat. Mașină cu deținuți, implicată în accident

Update: Iată ce transmit polițiștii cu privire la dinamica accidentului în care a fost implicată o dubă cu deținuți de la Penitenciarul Focșani care erau transportați la Tribunalul Buzău:

“Din primele date de la fața locului a reieșit că este vorba de o coliziune între trei autovehicule, o autoutilitară condusă pe direcția Vrancea către Buzău de către un conducător auto în vârstă de 55 de ani, din Vrancea și alte două autoturisme, care circulau din sens opus, la volanul cărora se aflau doi conducători auto de 27 de ani, respectiv 64 de ani, ambii din Buzău.

Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului autoutilitarei, care a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.”

Update: Potrivit unor surse, una dintre mașinile implicate în accident ar aparține Penitenciarului Focșani, transportând deținuți care își ispășesc pedepsele în acest centru. Un alt vehicul ar fi o autospecială a poliției.

În urma accidentului, șoferul dubei cu deținuți a fost transportat la spital. Alte două persoane au primit îngrijiri la locul accidentului.

Deținuții au fost preluați de o altă mașină, pentru a putea fi duși înapoi la Tribunalul Buzău.

Știrea inițială: Un accident rutier în care sunt implicate mai multe vehicule a fost înregistrat pe DN2E85, în Poșta Câlnău. Din primele date, se pare că este vorba de o coliziune între 3 autovehicule. În urma impactului, două persoane ar avea nevoie de îngrijiri medicale. Echipajul SMURD prezent la fața locului acordă primul ajutor victimelor.

Traficul este dirijat pe DN2E85, la Poșta Câlnău.

Etichete

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian