Mii de șoferi care au circulat ieri pe DN2 E85 și au ajuns în zona Rm. Sărat – limita cu județul Vrancea, au fost luați ieri la întrebări, la propriu. În acea zonă s-a desfășurat o anchetă de circulație, ce face parte din recensământul general de circulație derulat la nivelul întregii țări. Pentru început au fost vizate drumurile pe care se înregistrează cele mai mari valori de trafic.
De unde vin, unde merg și care este scopul călătoriei sunt întrebările standard adresate șoferilor indiferent de tipul autovehiculului condus. În cazul autoturismelor a fost notat și numărul pasagerilor, iar pentru mașinile de marfă în chestionare s-a menționat tipul mărfii.

Prin colectarea acestor date, CNAIR vrea să afle valorile reale de trafic, ce vor sta la baza strategiilor de dezvoltare a rețelei de drumuri.
”Acest studiu coordonat prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică constituie baza de date statistice pentru determinarea curenților de trafic în scopul orientării investițiilor, alocarea bugetelor și ajustarea strategiilor de dezvoltare. Acțiunea se desfășoară în puncte determinate prin metode statistice, pe întreaga rețea de drumuri naționale din România”, arată Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Intervievarea unui șofer nu a durat decât câteva zeci de secunde, în funcție de tipul autovehiculului, astfel că ancheta de trafic nu a dat peste cap circulația rutieră. Acțiunea s-a derulat sub atenta supraveghere a agenților de circulație, care s-au asigurat că traficul rutier se desfășoară în cele mai bune condiții.
Puncte similare de anchetă de circulație au fost ieri, de altfel, în toate județele care sunt străbătute de DN2 E85.
Peste două săptămâni recenzorii se vor muta și pe alte drumuri naționale, aceste anchete origine – destinație urmând să se încheie pe 26 octombrie.
Adaugă comentarii