Actualitate

(FOTO) Concert caritabil pentru Cătălin. Povestea tânărului pentru care viața s-a schimbat într-o secundă

Este mobilizare generală a tinerilor buzoieni, care vor cu orice preț să-și facă bine prietenul. Cătălin Banița este numele tânărului care a stârnit un val de empatie în mediul online, după ce vacanța sa cu familia s-a transformat în drama vieții.

Totul a început în insula Thasos din Grecia, unde, după o săritură în apă, s-a ales cu o leziune a măduvei spinării. Tânărul a fost scos inert din apă. Spre groaza familiei și prietenilor alături de care era în vacanță, tânărul nu-și mai putea mișca picioarele. Iar investigațiile făcute ulterior, la spitalul din Kavala, au arătat o gravă afectare a vertebrei C7.

În urma incidentului, Cătălin a rămas paralizat. El nu-și mai poate mișca picioarele, iar brațele sunt și ele afectate. Ca să-l aducă acasă, familia a fost nevoită să plătească 16.000 de euro pentru transportul aerian, cel terestru, cu mașina, fiind imposibil dată fiind starea tânărului. Cătălin a fost internat într-un spital privat, unde o intervenție rapidă a făcut ca tânărul să-și poată coordona mâinile. Intervenția nu a îmbunătățit însă și starea membrelor inferioare.

Ar fi nevoie de o nouă intervenție, dar costurile depășesc cu mult posibilitățile familiei, astfel că, în mediul online, sute de persoane au distribuit postările făcute de familie, prin care cere sprijin. Până acum, banii s-au strâns prin intermediul donațiilor în conturi bancare, iar în data de 15 septembrie a avut loc primul concert caritabil dedicat lui Cătălin.

Un nou concert un concert caritabil pentru Cătălin va avea loc pe 14 octombrie. Vor cânta pentru Cătălin trupele Undercover și Next Play, Lucia Dumitrescu, Cătălina Suditu și mulți alții. Până atunci, în continuare conturile soției sunt deschise, iar banii pot fi donați oricând. Cătălin are o fetiță de doar trei ani, care abia așteaptă ca tatăl ei să vină acasă și să-l strângă în brațe. Ajutorul nostru îl poate face pe Cătălin să-și reia cursul normal al vieții.

Întreaga sa poveste a fost consemnată într-o scrisoare postată în mediul online.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian