Actualitate

(VIDEO) O mașină a luat foc în mers. Ce reacție a avut șoferița

Un autoturism condus de o șoferiță, în această după-amiază, pe Drumul Național 10, a luat foc în mers. Incidentul care putea ușor să se transforme într-o tragedie, s-a produs în zona localității Ciuta. La volan se afla o femeie care a sesizat că ceva ar fi în neregulă cu mașina și ar fi sunat doi mecanici auto.

Până să se lămurească despre ce este vorba mașina s-a aprins în timp ce rula pe șosea. Femeia de la volan a fost atenționată de alți șoferi din trafic să oprească și să coboare, astfel că a reușit să se autoevacueze, în siguranță. În câteva minute, mașina s-a făcut scrum.

În tot acest timp, ceilalți participanți la trafic au oprit mașinile, pe ambele sensuri, în condiții de siguranță. Nimeni nu a avut, însă, curajul să intervină pentru a încerca să stingă flăcările pentru că incendiul s-a amplificat rapid și exista pericolul unei explozii.

O cauză luată în calcul este cea a unor pierderi de combustibil care s-ar fi produs în timpul deplasării, dar este neclar cum s-a aprins autoturismul atât de ușor.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian