Actualitate

(FOTO) Cu ce prețuri se vând în piață cireșele, vedetele lunii mai. Nu mulți buzoieni și le permit

Luna mai este una dintre cele mai așteptate luni ale anului pentru gustoasele cireșe timpurii pe care le aduce pe piață. Anul acesta, însă, vremea rece din ultima perioadă a ținut pe loc micuțele fructe din livezi.

Sursa Fb/ Livada Visul Implinit

Din cauza temperaturilor scăzute, cireșele nu au ajuns să se coacă astfel încât producătorii să le culeagă și să le scoată pe piață.

Abia de câteva zile fructele au început să se înroșească, însă, producătorii estimează că abia la finele săptămânii viitoare vor scoate primele cireșe autohtone la vânzare.

Până atunci, pofticioșii nu au altă variantă decât să apeleze la cireșele importate. Astfel de fructe au ajuns și în Piața Centrală, însă, prețul este unul piperat, care îi ține departe pe clienți. Tariful diferă în funcție de mărime și gust. Pentru fructe “de calitatea întâi”, după cum spun  comercianții, buzoienii trebuie să scoată sume frumușele din buzunare. În Piața Centrală, 1 kg de cireșe ajunge chiar și la 100 lei.

Nici cele de o calitate mai slabă nu sunt accesibile pentru mulți buzoieni.