Un grup numeros de elevi ai Colegiului Economic Buzău a fost ieri în vizită la Palatul Parlamentului. A fost o lecție deschisă despre istoria contemporană, iar cei care i-au purtat prin sălile impunătoarei clădiri și s-au oferit să le fie ghizi liceenilor au fost cei doi parlamentari ai PNL Buzău, deputatul Gabriel Avrămescu și senatorul Vlad Mircea Pufu.
”Am avut bucuria de a oferi o experiență inedită elevilor buzoieni de la Colegiul Economic care au reușit, în acest an școlar, să obțină premii la olimpiade și concursuri: o vizită în Parlamentul României. Bucuria a fost cu atât mai mare cu cât eu, la rândul meu, am petrecut anii de liceu la același Colegiu Economic, loc plin de amintiri frumoase. Am poposit, rând pe rând, în sălile importante ale clădirii, inclusiv pe acoperiș, spre bucuria tinerilor entuziasmați de priveliștea din fața lor”, a scris, pe Facebook, deputatul Gabriel Avrămescu.
Potrivit senatorului Vlad Pufu, liceenii au fost numai ochi și urechi și au avut numeroase întrebări pentru cei doi parlamentari care le-au făcut turul Palatului Parlamentului. Elevii buzoieni au vrut să afle cum iau naștere legile țării.
”Le-am vorbit despre modul în care funcționează cele două camere ale Parlamentului, despre traseul legislativ și cum o idee se transformă în proiect și mai apoi în lege. Liceenii au avut o mulțime de întrebări legate de istoria faimoasei clădiri a Palatului Parlamentului. Au fost entuziasmați și onorați, în același timp, că au intrat în sala de plen a Senatului României, pe care până acum au văzut-o doar în fotografii sau la televizor. Mă bucură de fiecare dată când elevii buzoieni ne vizitează, iar astfel de lecții deschise sunt un mod plăcut de a învăța istoria contemporană și de a afla lucruri noi despre politică”, a scris și senatorul liberal pe rețeaua de socializare.
Adaugă comentarii