Actualitate

Primar din Buzău, trimis în judecată pentru asfaltarea unor drumuri. Ce acuzații i se aduc

Asfaltarea câtorva străzi din comună l-a trimis direct în fața instanței. Este cazul primarului din Cochirleanca, Nicolae Stancu, trimis în judecată pentru efectuarea de lucrări de asfaltare neautorizate.

Acuzațiile vizează lucrări efectuate în mandatul trecut, pe străzi din 3 sate component ale comunei Cochirleanca. Potrivit datelor de la dosar, Primăria Cochirleanca ar fi încheiat două contracte de asfaltări, unul în 10 decembrie 2018 și cel de-al doilea în 9 mai 2019. Problema privind legalitatea a apărut în momentul în care lucrările efective în teren au început înainte de a fi eliberată autorizația de construcție. Mai exact, drumurile sătești au fost asfaltate în perioada 22 mai – 6 iunie 2019, fără a exista autorizație în acest sens. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au intrat pe fir. Au făcut cercetări care s-au încheiat cu un rechizitoriu finalizat în aprilie anul acesta. Dosarul a fost înaintat spre judecare Judecătoriei Râmnicu Sărat iar magistrații au dispus, pe 29 mai, începerea judecății, inculpați fiind primarul din Cochirleanca și reprezentantul firmei care a obținut contractul.

Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpații:

• Nicolae Stancu, primar al UAT Cochirleanca, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea de lucrări neautorizate în zona drumului public, în formă continuată (2 acte materiale), faptă prevăzută şi pedepsită de art. 341, alin. (1) din Codul penal, cu aplic. art. 35, alin. (1) din Codul penal, constând în aceea că, în calitate de primar și reprezentant al UAT Cochirleanca la semnarea contractului nr. 8287/10.12.2018 având ca obiect “lucrări covor asfaltic DS3, DS41 – sat Boboc și DS10, DS11, DS12, DS36 şi DS38 – sat Cochirleanca” și a contractului nr. 3487/09.05.2019 având ca obiect “lucrări covor asfaltic DS2, DS5, DS9, DS11 – sat Roşioru şi DS8, DS9 – sat Cochirleanca” contracte încheiate între această instituție în calitate de achizitor și S.C. LEU AQUACULTURA S.R.L. în calitate de executant, în perioada 22.05.2019 – 06.06.2019 a efectuat lucrări de reabilitare a drumului public fără autorizație de construcție eliberată în condițiile legii.

La câteva zile de la decizia magistraților râmniceni, primarul Nicolae Stancu a depus contestație. El spune că nu are emoții pentru că acuzațiile din dosar nu sunt grave. Primarul motivează graba cu care au fost realizate lucrările de asfaltare prin nevoia localnicilor de a avea drumuri practicabile, în condițiile în care ploile transformaseră ulițele în adevărate gropi, pline cu noroi.

“Nu e nicio problemă, e vorba despre asfaltări înainte de a fi emisă autorizația. Nu e nicio problemă delicată. Erau drumurile proaste, au fost ploi, utilaje care au stricat drumurile și au devenit impracticabile. Au fost multe ploi în acea perioadă și cetățenii solicitau să se refacă drumurile mai repede, așa că am început asfaltarea”, a declarat primarul Nicolae Stancu.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian