Actualitate

(FOTO) Locuința unei familii din Pârscov, distrusă de o alunecare de teren. Localnicii, nevoiți să se mute în module speciale

În prag de iarnă, a rămas fără un acoperiș deasupra capului. Este cazul unei familii din comuna Pârscov a cărei casă s-a rupt pur și simplu în două după ce terenul de sub ea a luat-o la vale. Cei 4 buzoieni care au rămas acum fără casă, printre care un adolescent de 16 ani și o persoană cu handicap, ar urma să se mute în două module, până când autoritățile din comună vor găsi o soluție pentru a îi ajuta pe localnici să aibă din nou o casă în adevăratul sens al cuvântului.

Problemele în satul Pârscov, în zona în care se află locuința respectivă, sunt vechi de câțiva ani. Alunecările de teren au început să apară de ceva vreme, ceea ce a determinat mai multe familii să se mute din acea zonă. Familia a cărei casă a fost distrusă acum, formată din persoane cu handicap, adulți fără un loc de muncă, beneficiari ai ajutorului social, a rămas în casa respectivă, neavând alte posibilități. De câteva luni, însă, alunecarea s-a reactivat, pământul de sub casă a luat-o la vale iar acum locuința a fost distrusă, nemaiputând fi locuită.

“Este o zonă unde au mai fost probleme, au fost în toți anii. Unii au mai plecat, și-au construit case în alte zone. Casa aceasta nu mai poate fi locuită, avea fisuri mai demult dar acum nu mai poate fi locuită sub nicio formă. Am făcut adresă la Prefectură și acum o oră au sosit 2 containere, le-am instalat, în zilele următoare trebuie să ducem și utilitățile: apa, lumina”, a declarat, pentru șansanews.ro primarul din Pârscov, Daniel Mihai.

Astăzi, Instituția Prefectului a trimis la Pârscov două module în care buzoienii afectați de alunecarea de teren să poată locui în perioada următoare, mai ales că se apropie sezonul rece.

“Pământul a luat-o la vale atât de tare încât casa în care trăiau 4 persoane, între care un adult cu handicap și un copil de 16 ani, s-a crăpat în două. Pentru că familia respectivă nu deține asigurare în caz de calamități naturale care să acopere pagubele suferite și nu dispune nici de resurse financiare pentru a o lua de la capăt, autoritățile statului au dispus evacuarea locuinței care stă să se prăbușească și relocarea familiei în module de tip container. Astfel, prefectul județului Buzău, Daniel-Marian Țiclea, a dispus ca două containere din logistica deținută de Instituția Prefectului pentru situații de criză, să fie transportate, astăzi, la Pârscov, pentru ca familia afectată de alunecarea de teren să se poată muta acolo, să poată trăi departe de pericolul alunecărilor de teren care le-au distrus agoniseala de-o viață”, anunță Instituția Prefectului Buzău.

Este doar o soluție temporară. Cea mai bună variantă ar fi ca autoritățile locale să îi ajute pe localnici să își construiască o casă cât de mică, dar care să fie a lor. Acest lucru nu poate fi realizat până în primăvară, spune primarul din Pârscov. Între timp, o problemă ar fi, susțin autoritățile locale, că buzoienii rămași fără casă din cauza alunecării de teren nu  ar fi de acord cu locul în care ar trebui să se mute în containerele speciale, ci ar dori un alt loc, în alt sat. Ceea ce ar fi imposibil, potrivit primarului, întrucât Primăria Pârscov nu deține terenuri în acea zonă.

“ Ei vor să îi duc undeva la Bădila, dar noi nu avem 1 m de teren acolo.  Să vedem dacă acceptă acum să se mute. Apoi, mai vedem, în lunile următoare trebuie să găsim un teren al primăriei și să le construim o casă acolo.”