Actualitate Șansa de Nehoiu

(FOTO) Sute de familii fără apă, drumuri distruse și case izolate, în urma ploilor torențiale de noaptea trecută

Zona de munte s-a aflat, noaptea trecută, sub cod roșu de vreme rea. Timp de o oră, orașele Nehoiu și Pătârlagele, precum și comunele Calvini, Chiojdu, Siriu, Cătina și Colți s-au aflat sub semnul ploilor torențiale și vijeliilor. Efectele potopului nu au întârziat să apară. Cele mai grave probleme s-au înregistrat la Bâsca Rozilei, orașul Nehoiu. Aici, viiturile formate în urma ploii au făcut ca debitul unui pârâu să crească semnificativ. Cantitățile importante de apă și aluviunile adunate au distrus rețeaua de apă potabilă care alimenta gospodăriile din sat.

“În zona Bâsca Rozilei am avut cele mai grave probleme. Nu în sat a plouat foarte mult, ci cred că în zona Păltiniș și apa s-a revărsat către Vinețișu. Pârâul Vinețișu, din cauza precipitațiilor abundente, a venit cu un debit foarte mare și ne- a afectat destul de grav rețeaua de alimentare cu apă în satul Bâsca Rozilei. Drumurile au fost parțial afectate, dar nu foarte grav. Am făcut apel către locuitorii din zona Bâsca Rozilei, sper să reușim să ne mobilizăm ca să mergem în zona unde este rețeaua de alimentare cu apă a satului  să încercăm să remediem problema. Nu știu sigur dacă vom putea remedia problema astăzi. La momentul de față sunt aproximativ 400 de gospodării care nu au apă”, a declarat primarul Ionuț Milea.

Autoritățile fac apel către localnici să li se alăture pentru a putea remedia cât mai repede problema astfel încât furnizarea apei să fie reluată.

Acestea nu au fost singurele probleme.

“Sunt 6-7 locuințe care sunt și izolate , accesul nu se mai poate face la ele, venind izvorul foarte mare a afectat și calea de acces. Se intervine cu un buldo și sper să rezolvăm ca să aibă acces, să poată intra mașina acolo. Avarii sunt și la o rețea de energie electrică. Am luat legătura cu cei de la Electrica și sper să remedieze până deseară problema aceasta.”

Ploile vor continua la Nehoiu. Zona de munte a Buzăului este în continuare astăzi, până la ora 21:00, sub cod galben de ploi și vijelii.

“În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată local în zonele montane, Transilvania, Maramureș, Crișana, Banat, Oltenia și vestul Munteniei. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.”