Actualitate

(FOTO) Tradițiile, duse mai departe. Dansurile și obiceiurile prezentate de Ansamblul “Plai cu dor”, admirate de întreaga țară

Muncă multă, ore întregi de repetiții, dar când faci totul cu pasiune și dragoste pentru locurile natale și tradiții, nimic nu este greu. O demonstrează din plin copiii care fac parte din Ansamblul Folcloric “Plai cu dor”, Plaiul Nucului. Sunt copii de toate vârstele care muncesc zi de zi pentru a duce mai departe tradițiile zonei în care s-au născut și care uimesc publicul și juriul de fiecare dată când urcă pe scenă.

Nu mai departe de sâmbătă, 26 noiembrie, membrii Ansamblului Folcloric “Plai cu dor” s-au întors acasă cu diplome după ce au participat la un festival-concurs în București. Zeci de concurenți, din toată țara, au urcat pe scenă, însă copiii din Lopătari au demonstrat că sunt extrem de talentați și că vor duce mai departe tradițiile locului, păstrând vii toate obiceiurile și dansurile populare. Coordonați de profesorul Gina Buna, cei aproape 20 de copii care formează ansamblul au obținut mai multe premii întâi în cadrul festivalului național din Capitală.

La fel s-a întâmplat și vineri, când au urcat pe scena unui concurs organizat în municipiul Buzău.

Pentru membrii ansamblului urmează o perioadă încărcată. Pe lângă concursuri, până la Crăciun vor merge la colindat, prezentând cele mai frumoase obiceiuri din zona în care s-au născut.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian