Actualitate

(FOTO) Vreme de iarnă autentică. Au revenit ninsorile

Sărbătoarea Floriilor a venit cu vreme extrem de rece în tot județul și chiar cu zăpadă. A nins în zona de munte, pământul fiind acoperit de un strat subțire de omăt. La Lopătari, de exemplu, localnicii au găsit dimineață totul alb în jur.

A nins și la Bisoca dar și la Gura Teghii.

S-a schimbat vremea radical față de ziua de ieri. De la temperaturi de peste 20 de grade, ziua de duminică a început cu vreme foarte rece. La ora 9:00, la Bisoca se înregistrau minus 2 grade Celsius, după ce minima nopții a fost de minus 1,8 grade. Nici în restul județului nu este mai bine. La ora 9:00, maxima termică este de 4 grade Celsius.

Sursa meteoromania.ro Temperaturile minime ale nopții

Vreme rece va fi pe tot parcursul zilei. Termometrele nu vor arăta mai mult de 8-9 grade, în județ. Și nici în zilele următoare nu va fi mai bine. Va ploua și va fi frig, cel puțin până la jumătatea săptămânii. Vestea bună este că de Paști ne vom bucura de vreme mai prietenoasă.

Detalii, AICI.

Etichete

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian