Ia, obiect vestimentar nelipsit în urmă cu sute de ani, în prezent un adevărat obiect de artă, un simbol national, este sărbătorită sâmbătă, 24 iunie, prin diverse evenimente. Încă din anul 2013, Ziua Universală a Iei este marcată pe 24 iunie, prilej pentru a readuce în prim plan semnificația cămășii tradiționale, munca migăloasă pe care femeile o depuneau pentru a coase pe pânză diverse simboluri, broderii în culori cât mai vii.
Astăzi, de Ziua Iei, istoria acestei părți a costumului popular traditional este depănată într-un cadru mirific, la Bisoca.
Zestrea Bisoceană organizează o expoziție inedită. Reprezentanții asociației au strâns ii cusute de femeile din sat în urmă chiar cu mai bine de 100 de ani, dar care au fost păstrate cu sfințenie, în cele mai bune condiții, de generații întregi, astfel încât pânza și cusăturile să rămână vii, fără a se cunoaște trecerea timpului peste ele. Cămășile tradiționale vor fi expuse, pe tot parcursul zilei, în hubul traditional de la Bisoca, acolo unde, la un pahar de ceai, în mijlocul naturii, buzoienii pot afla povești fascinante, știute doar de oamenii locului.
“Vom avea o expoziție dedicată iei, am strâns mai multe ii din sat pentru a le pune într-un cadru inedit, astfel încât să arătăm și povestea iilor din zonă, am adunat și câteva povești ale cămășilor, de când și de cine au fost cusute. Avem ii cu o vechime care depășește 100 de ani. În general sunt de la străbunicile multor doamne din sat, unele sunt păstrate foarte bine, cu multă dragoste puse în lada de zestre și purtate doar la ocazii speciale, avem ii foarte vechi și foarte frumoase. Îi așteptăm pe buzoieni să stea pe pajiște, în grădină, îi servim cu un ceai sau un suc de soc din zonă. Le vom povesti despre toată cultura țărănească legată de ie, de la cusături la metoda de vopsire a lânii, despre momentul la care au fost cusute, despe cum ia s-a transformat dintr-un obiect foarte practic, într-un obiect mai mult de artă”, a declarat, pentru șansanews.ro Aura Cășaru, de la Zestrea Bisoceană.
Evenimentul se desfășoară la casa Zestrea Bisoceana, între orele 10:00 și 17:00.
Adaugă comentarii