O localitate cu peisaje care uimesc pe oricine, traversată de un drum national catalog drept unul dintre cele mai spectaculoase din țară, cu o ofertă extrem de bogată pentru turiștii de toate vârstele, Siriu înregistrează o dezvoltare importantă de la an la an. Localitatea buzoiană a ajuns, în ultima vreme, zona preferată de turiștii din întreaga țară, dornici de a petrece timpul liber în mijlocul naturii, într-un peisaj de poveste. Mai mult, la câțiva ani după ce satul Gura Siriului a fost atestat, prin hotărâre de Guvern, stațiune turistică de interes local, comuna din nordul județului mai bifează o reușită remarcabilă. Siriu este una dintre cele 5 localități din România care vor reprezenta România la o competiție internațională de turism, Best Tourism Villages 2023.
“România participă cu 5 propuneri la concursul Best Tourism Villages, ediția 2023, lansat de Organizația Mondială a Turismului. Polovragi (județul Gorj), Eibenthal (județul Mehedinți), Gura Siriului (județul Buzău) și 2 sate clasificate pe locul 2 și 3 la concursul național din anul 2022, respectiv Biertan (județul Sibiu) și Ciocănești (județul Suceava) sunt cele 5 sate propuse pentru participare, la nivel mondial, în cadrul concursului. Propunerile de anul acesta au fost atent selecționate de către echipa de specialiști din cadrul ministerului”, anunță Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.
Participarea la competiția internațională reprezintă o șansă uriașă pentru localitatea de munte de a deveni și mai vizibilă, de a se dezvolta și de a atrage un număr și mai mare de turiști.
“Comuna Siriu s-a calificat la concursul Best Tourism Villages 2023, etapa Mondială, obținând la etapa Națională 111,5 puncte, concurs lansat de Organizația Mondială a Turismului. Pentru noi, acest lucru reprezintă un lucru extraordinar:
– atragerea fondurilor europene nerambursabile
– dezvoltarea turismului
– noi locuri de muncă
– dezvoltarea si modernizarea comunei din toate punctele de vedere .
Menționăm că satele candidate la concurs vor fi parte integrantă a rutei cultural-turistice Ruta satelor tradiționale turistice din România, dezvoltată la nivel național de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului”, anunță, pe Facebook, primarul din Siriu, Dragoș Voicu.
Rezultatele concursului vor fi anunțate în luna decembrie 2023.
Gura Siriului a fost atestată ca stațiune turistică de interes local în urmă cu circa 3 ani. Șansanews.ro a scris despre acest pas, AICI.
Satul Gura Siriului, situat pe Valea Buzăului, aflat în preajma lacului de acumulare al Barajului Siriu, este traversat de șoseaua națională DN10, care leagă Buzăul de Brașov.
Obiective turistice în zona Gura Siriului:
-Barajul si lacul de acumulare Siriu – situat la Gura Siriului, si la 12 km de orașul Nehoiu. Barajul de la Siriu este realizat din anrocamente – al doilea din lume după cel din Retezat construit fără a fi folosit cimentul. Are o inălțime de 155 m, o capacitate de 150 milioane metri cubi de apă și o lungime de 14 km.
– Cascada Cașoca – se află în Gura Siriului, pe râul Cașoca. Este o cascadă de mici dimensiuni, 5-6 metri cădere, dar impresionează prin zona ascunsă în care este poziționată. Peretele din partea stângă a cascadei are o deschizătură ce era folosită drept ascunzătoare pentru haiducii locali din vremea lui Tudor Vladimirescu. Pentru a ajunge la ea, trebuie părăsit DN10 Buzău-Brașov spre localitatea Cașoca, în dreptul Barajului Siriu.
În zonă există mai multe trasee turistice pornind din DN10 spre Cașoca, Vf. Podu Calului, Vf. Penteleu sau Lacul Vulturilor.
Numărul pensiunilor a crescut constant în ultimii ani, la fel ca și oferta serviciilor puse la dispoziția turiștilor. Cei care ajung la Siriu pot face plimbări pe traseele din munți, se pot bucura de plimbări cu diverse ambarcațiuni pe lacul Siriu, dar, nu în ultimul rând, de tradiții și bucate tradiționale.
Adaugă comentarii