De câteva ore bune, pe strada Speranței, aproape de intersecția cu strada Ion Băieșu, a apărut o adevărată fântână arteziană, chiar dacă nimeni nu a avut în intenție acest lucru. Mai exact, este vorba despre o avarie, care a făcut ca apa să țâșnească din asfalt, spre debusolarea și curiozitatea oamenilor care locuiesc în zonă.
Oamenii spun că în acel loc există o țeavă care aparține Companiei de Apă, care are o vechime de peste 60 de ani.
De altfel, reprezentanții Companiei de Apă confirmă că este vorba, cel mai probabil, de o avarie la o conductă de apă cu o vechime considerabilă și spun că se va interveni imediat. Lucrările din municipiu, cu mașini de mare tonaj, pun o presiune suplimentară pe țevile prin care circulă apa, astfel că unele dintre ele cedează, mai ales când e vorba de conducte vechi.
Adaugă comentarii