Cântece și dansuri tradiționale, copii cu glas de înger, îmbrăcați în portul popular. Un festival concurs, în cadrul căruia sunt înscriși peste 250 de copii, are loc sâmbătă, la Sala Mare a Consiliului Județean. Este vorba despre Festivalul Folcloric “Doina Munteniei”, un festival organizat de două învățătoare din Buzău, ajuns la cea de-a treia ediție.
Ionela Liliana Toth și Elena Laura Gheorghe, învățătoare la Școala 15, organizează de 3 ani festivalul cu premii care reunește sute de copii extrem de talentați.

Ediția de anul acesta, însă, are și un scop caritabil.

Spectatorii sunt îndemnați să doneze sume de bani, fiecare cât dorește, pentru a o ajuta pe Alexandra, eleva din Buzău diagnosticată cu o formă rară de cancer ovarian.
În ultima perioadă, Alexandra a fost supusă unor intervenții chirurgicale în Turcia. Coșmarul nu s-a încheiat, pentru că Alexandra trebuie să urmeze 23 de ședințe de chimioterapie, tot în Turcia. Sunt ședințe costisitoare iar familia tinerei are mare nevoie de ajutor. Alexandra este o luptătoare, a trecut prin intervenții și tratamente extrem de grele, dar trebuie sprijinită pentru a putea trece prin toate etapele ce vor urma.
Șansanews.ro a scris despre cazul Alexandrei AICI.
Adaugă comentarii