Actualitate

(FOTO&VIDEO) Momente de groază în Crâng. Un stejar de sute de ani a fost lovit de trăsnet sub privirile a zeci de buzoieni

Zeci de buzoieni aflați luni după amiază pe terasa situată pe insulița din Parcul Crâng au avut parte de momente pe care nu le vor uita prea curând. Doi copaci s-au prăbușit sub privirile lor, după ce unul dintre ei a fost lovit de un trăsnet.

S-a întâmplat în timpul ploii torențiale din această după amiază. Pe terasa din Crâng se aflau în jur de 30-35 de persoane. Când a început să plouă, oamenii s-au refugiat în restaurant, sperând că va fi o ploaie de vară, care va trece în câteva minute. Nu a fost deloc așa, ba din contră. Ploaia s-a întețit, căzând cantități importante de apă. În plus, vântul a început să bată din ce în ce mai tare iar la un moment dat, povestește proprietarul restaurantului, Gheorghe Vlase, un trăznet a lovit puternic chiar un copac aflat lângă unitatea în care se aflau zeci de persoane.

“La câteva minute după ce clienții au intrat în restaurant, s-a auzit o bubuitură foarte puternică. Unul dintre stejari, cu o vechime de 200 de ani, a fost lovit de trăsnet. S-a rupt în două, a căzut pe un alt copac de lângă el, apoi ambii stejari s-au prăbușit pe acoperiș, pe terasă”, a declarat, pentru șansanews.ro, Gheorghe Vlase.

Copacii au căzut chiar lângă mesele la care au stat, înainte de începerea ploii, clienții.

“Din fericire, nimeni nu se afla afară în acel moment așa că nimeni nu a fost rănit. În schimb, ceva pagube materiale sunt la acoperiș.”

Un echipaj de la ISU Buzău, format din 5 pompieri, a acționat pe insulița din Crâng pentru îndepărtarea celor doi copaci rupți în timpul furtunii.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian