Actualitate

(FOTO&VIDEO) O nouă lucrare de artă pe fațada unei clădiri. Sediul unei societăți din Buzău a prins culoare

Mai mulți artiști plastici se ocupă de înfrumusețarea orașului cu picturi murale, care să ajute Buzăul să ducă mai ușor povara grea a clădirilor construite în perioada comunismului, acoperind pereții școlilor și blocurilor cu desene viu colorate și atractive. Astfel de lucrări au dat deja o altă față clădirilor grădinițelor cu program prelungit 6 și 18, Școlii Gimnaziale Nr. 5 sau liceelor Moisil și Marghiloman.

Urmând exemplul unităților de învățământ, și Compania de Apă a decis că este momentul ca fațada propriului sediu să prindă culoare.

În ultima lună, fațada sediului Companiei de Apă a fost înfrumusețată cu o pictură care a pornit de la un desen realizat de Georgiana Putinică, o tânără care a câștigat Concursul de Creație Artistică inițiat în 2020 de Compania de Apă Buzău.

”În 2020, când am participat la concursul organizat de Compania de Apă S.A. Buzău, prima idee care mi-a venit în minte, în timp ce mă gândeam la tema desenelor, a fost faptul că multe dintre viețuitoarele Pământului au aceiași nevoie fiziologică: APA. Pământul reprezintă sursa noastră de apă, pasărea este simbolul necuvântătoarelor, floarea este reprezentantul vegetației, iar mâinile care țin paharul, desigur, ilustrează omenirea, pe noi, oamenii”

Pictura sa a fost reprodusă de artistul Mihail Maxim pe peretele exterior al clădirii companiei, într-o lună de zile.

” Mi-a făcut mare plăcere să pot realiza această pictură murală, am îndrăgit tema, grafica și conceptul realizat de Georgiana, fiind o reală plăcere și o adevărată provocare să îmi pun amprenta artistică pe o clădire de utilitate publică, vizibilă cetățenilor orașului nostru. Personal, ca și cetățean al Buzăului mi-aș dori să pot vedea cum fațadele clădirilor sunt artistic înfrumusețate prin astfel de proiecte”, a spus Mihail Maxim.

Pictorul buzoian are o vastă experiență artistică, a absolvit liceul de Artă ,,Margareta Sterian” , secţia ,,Monumentală”, iar ulterior a urmat Școala de Pictură Bisericească în cadrul Patriarhiei Române Ortodoxe, unde a obţinut diploma autorizată, fiind la vârsta de 22 de ani cel mai tânăr pictor bisericesc acreditat din România. Pentru pictura murală au fost folosiți pigmenți de înaltă calitate, non-toxici, cu miros slab, cu rezistență la intemperii, la lumină, conform normelor de siguranță europene EN 71. Garanția picturii este de 3 ani.