Județul Buzău a fost împânzit, ieri, de polițiști. Peste 100 de oameni ai legii au organizat 16 percheziţii domiciliare la persoane bănuite de braconaj, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și furturi. 6 persoane au fost reținute.
12 percheziții au fost în nordul județului. Trei dintre buzoienii vizați, localnici din Chiojdu, Cătina, și Siriu, sunt acuzați de un lung șir de infracțiuni. Buzoienii, cu vârste cuprinse între 34 și 49 de ani, ar fi mers la vânătoare fără drept, în pădurile Buzăului, cu arme deținute ilegal. Omorau în special cerbi atât pentru carne, cât şi pentru obţinerea trofeelor.
Pe de altă parte, tot ei aveau și instalații ilegale de producere a băuturilor spirtoase. Le aveau amplasate în apropierea locuințelor, în diverse clădiri, ba chiar pe malul râului Buzău.
În plus, aveau depozite întregi de lemne a căror proveniență nu au putut să o justifice. După perchezițiile de ieri, cei 3 băbați au fost reținuți pentru 24 de ore.
“Polițiștii au descoperit şi au indisponibilizat, în vederea continuării cercetărilor, peste 60 de elemente de muniție letală deținute fără drept, două exemplare de căprior, un laț, 3 trofee de căprior, 35 de kilograme de carne de vânat, 3 instalații de producere a băuturilor spirtoase și 2850 de litri de băutură spirtoasă, o cameră de supraveghere a vânatului și un detector de camere de supraveghere.
De asemenea, au fost confiscaţi 32 de metri cubi de material lemnos pentru care deţinătorii nu au putut justifica provenienţa. Totodată, au fost demarate cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării,fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 200 de litri de băuturi spirtoase, fiind informate şi instituţiile abilitate pentru a demara verificările specifice conform competenţelor incidente domeniului”, transmite IPJ Buzău.
Alte 4 percheziții au vizat persoane acuzate de furt. Hoții, bărbați cu vârste cuprinse între 17 și 48 de ani, din municipiul Buzău și Gherăseni, ar fi intrat într-o societate comercială din municipiul reședință de județ. Ar fi furat, în ultimele 2 luni, produse valoroase, în valoare de aproximativ 500.000 de lei. Printre altele, ar fi sustras panouri fotovoltaice pe care le dezmembrau pentru a obține cuprul din ele.
“Din cercetări s-a stabilit că bănuiții, bărbați cu vârste cuprinse între 17 și 48 de ani, din municipiul Buzău și Gherăseni, ar fi pătruns prin efracție, în incinta sediului unui agent economic din municipiul Buzău, de unde ar fi sustras utilaje electrice, anvelope, jante, radiatoare, generatoare și componente din cupru. Activitatea infracţională s-ar fi desfăşurat în perioada decembrie 2023-ianuarie 2024.Prejudiciul a fost estimat de reprezentantul societății comerciale la 500.000 de lei.Față de trei bărbaţi a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, pentru furt calificat în formă continuată.”
Adaugă comentarii