Conceptul de refolosire și recondiționare este unul despre care se vorbește din ce în ce mai mult. Fiind perceputca un trend al anilor viitori, prin care excludem și risipa materialelor, și cheltuirea fără cap, acesta devine și ajutorul celor care iubesc mediul și vor să se alăture conceptului „Zero Waste”. Obiectivul este de a împinge economiile spre stadiul în care nu mai sunt trimise sau deversate deșeuri la groapa de gunoi, incineratoare și ocean.
Același concept „Zero Waste” îl întâlnim și într-un mic business din inima Buzăului. Spa Shoes este denumirea centrului în care orice pereche de încălțăminte, oricât de veche, recapătă viață. Stilul de recondiționare este unul modern, folosindu-se tehnici migăloase, însă cu aparatură de ultimă generație. Tehnicile de ultima generație includ igienizarea cu lumina UV și ozon și curățarea profesională exclusiv cu abur. Metodele sunt aplicabile și celor mai pretențioase materiale, pielării de tot felul. Pantofii se vopsesc manual, culorile fiind inspirate din natură.
Există și procedee rapide de curățare, pentru ca încălțămintea să fie ”întinerită” în doi timpi și trei mișcări. În câțiva pași, respectați întocmai de pantofari, încălțămintea se înnoiește.
Cum faci ca o pereche de adidași foarte uzați să ajungă în stadiul în care să poată fi din nou purtați? Metoda „four steps” funcționează mai ales pentru perechile de încălțăminte sport care au căpătat pete în urma diverselor activități sportive. Adidașii sunt trecuți prin mai multe aparate, ca în final să fie aplicate câteva soluții pentru protecție și hidratare. Fotografiile de mai jos surprind diferențele după aplicarea acestor tratamente.
De când s-a deschis micul atelier, aflat la doi pași de centrul orașului, buzoienii au aflat gustul recondiționării perechilor de încălțăminte uitate prin dulapuri. Oamenii își aduc de lla pantofii de lux pe care nu i-au mai purtat, până la perechile de încălțăminte uzuală de care îi leagă atâtea amintiri frumoase. Chiar și perechile mai ponosite capătă culoare în mâinile pricepute ale lui Daniel C., care și-a dorit pentru locuitorii orașului său, un centru de recondiționare unde încălțămintea să treacă cu brio testul timpului.
„Am înființat Spa Shoes pentru a susține oamenii care au grijă de lucrurile de lângă ei, le apreciază și îi doare sufletul atunci când se simt nevoiți să arunce perechi peste perechi de încălțăminte fiindcă ori murdăria de pe ei s-a întărit astfel încât devin aproape imposibil de curățat, ori intensitatea culorii a fost diluată de vreme, ori au fost deteriorați de mașina de spălat. Spa Shoes vine în ajutorul oricui dorește ca perechile preferate de încălțăminte să treacă cu brio testul timpului.”
Mirosul pantofului nou s-a impregnat în atelier. Pe rafturi, perechile de pantofi își așteaptă proprietarii, după seria de recondiționări la care au fost supuse. De la tocuri artizanale, unice, pictate manual, la cei mai scumpi adidași, toate sunt recondiționate în același loc.
Treptat, se pune pe picioare o afacere de familie. Sunt tot mai mulți buzoienii care apelează la astfel de servicii de recondiționare. Credința în meseria sa, îl face pe Daniel să îi sfătuiască pe tineri să îmbrățișeze o meserie pentru că un strop din dragostea pentru pantofi se imprimă pe fiecare pereche, la care se lucrează cu măiestrie și migală. Centrul de recondiționare are sediul în apropierea Colegiului Economic și poate fi găsit online atât pe Facebook, Instagram, cât și pe Waze.
Adaugă comentarii