Zeci de costume populare, ștergare realizate după tehnici tradiționale și celebrele țesături din păr de capră, toate formând colecția particulară a creatoarei Amelia Papazissu, declarată Tezaur Uman Viu de UNESCO, pot fi admirate, în următoarele trei luni, la Galeriile de Artă din Buzău.
Fiecare articol, vechi sau nou, are garanția autenticității și poartă simboluri care vorbesc de la sine despre tradiții și obiceiuri populare vechi de sute de ani, pe Valea Slănicului.
Colecționară de peste o jumătate de veac, Amelia Papazissu a început încă de la jumătatea anilor 80 să lucreze ștergare și țesături. S-a perfecționat în tehnica țesăturilor din păr de capră, tehnică pe care încearcă să o transmită mai departe noilor generații. În cadrul unei colaborări cu Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău, creatoarea ține cursuri și povestește că cea mai mare bucurie este atunci când vede că cei care deprind tehnica ajung să lucreze și chiar să își vândă lucrările.
Însă, visul pe care Amelia Papazissu speră să îl vadă într-o zi împlinit este deschiderea unui muzeu al satului în comuna în care locuiește, Beceni. Parte a Ținutului Buzăului, localitatea este cea în care au prins viață, la Clubul Copiilor, multe dintre lucrările purtând amprenta Ameliei Papazissu, realizate împreună cu numeroase generații de elevi de la școlile din Beceni.
”Colecția mea este foarte mare și sper să reușesc să realizăm un muzeu al satului, la Beceni, iar colecția să fie expusă acolo și să poată fi vizitată în permanență.” ne-a declarat Amelia Papazissu, la vernisajul expoziției ”Moștenire pentru România”, găzduită de Galeriile de Artă până în februarie 2023.







Adaugă comentarii