Divertisment

Fuego, între muzică și pictură

Paul Surugiu – Fuego este recunoscut și iubit pentru artistul complet care este, iar muzica sa este vedetă la radio Focus Fm. De ceva timp a început să se exprime artistic și altfel decât pe scenă. Acum câțiva ani a decis să se apuce de pictură, și de atunci a pictat, și prin vânzarea lor a ajutat la anumite cauze sociale, dar a ajutat și peste 300 de artiști tineri și vârstnici.

În cei cinci ani de când a decis să-și încerce talentul cu ajutorul șevaletului, Fuego a pictat peste 450 de tablouri în proiectul  intitulat ”Art by Fuego”. Prin vânzarea operlor de artă, el și-a propus să ajute artiști tineri și vârstnici, care aveau nevoie de bani pentru medicamente și nu numai.

Ca și în muzică, Paul este atent la toate detaliile:

“Dragii mei, pictura mi-a fost aproape în pandemia aceasta. Am pictat pentru relaxare, ca o terapie, din drag și cu inspirație și abia aștept să ne revenim ca să pot face mai multe expoziții cu tablourile pe care le-am realizat. Pictura îmi aduce satisfacții enorme, mă împlinește și sunt tare fericit știind că astfel pot ajuta, pot da șanse. Cum sunt tipicar, eu îmi aleg cu minuțiozitate fiecare material. Merg personal la înrămări și alături de profesioniștii care-mi sunt aproape de șase ani, aleg cele mai speciale rame, din lemn de cireș, cu foiță de aur, importate din Italia, pentru a da o anumită regalitate florilor pictate de mine. E foarte important ca aceste creații, bucuriile mele de pe pânză, să ajungă la oamenii care iubesc arta mea, în forma cea mai potrivită.”

Autorul știrilor

Karla Lucuță

- realizator emisiuni radio pe Focus Fm de peste 11 ani
- realizator emisiuni de divertisment pe Focus TV
- prezentator evenimente şi artist de muzică de petrecere

1 Comentariu

Apasă aici pentru a publica un comentariu

  • Superb! Este un artist desavarsit, pe care l-am apreciat mereu, indiferent de parerea altora. Sunt placut surprins sa aflu ca este interesat si de arta plastica, pictura fiind pentru mine o pasiune mai veche.