Actualitate

Ger de crapă pietrele! Azi-noapte a fost doar începutul! Aerul polar îngheață toată țara

Aerul polar care a pătruns pe teritoriul țării noastre se resimte din plin. A fost o noapte geroasă în toată țara, inclusiv în județul Buzău, cu temperaturi extrem de scăzute pentru data din calendar. Cea mai scăzută temperatură a fost înregistrată pe vârful Penteleu, unde  au fost -13,2 grade, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.

Pe localități, cele mai scăzute temperaturi au fost la Bisoca și la Pătârlagele, unde dimineață la ora 6 erau -7,7, respectiv -5,5 grade. Frig a fost și în cele două municipii: -0,9 grade la Buzău și -1,8 grade la Râmnicu Sărat.

Pe de altă parte, de azi până sâmbătă, inclusiv, toată țara se află sub informare meteo de vreme deosebit de rece.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, va fi ger noaptea și dimineața, la început în depresiunile intramontane și în dealurile subcarpatice, iar joi spre vineri și vineri spre sâmbătă în centrul și nordul țării și pe arii mai restrânse în rest.

”Temperaturile minime vor fi cuprinse între -14 și -4 grade, cu valori mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, izolat sub -18 grade.
Vântul va avea unele intensificări în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei, îndeosebi pe parcursul zilelor de joi și vineri, cu viteze la rafală, în general de 45…55 km/h, ceea ce va amplifica senzația de frig.  În sud și est, precum și la munte, pe arii restrânse va mai ninge slab”, se arată în informarea ANM.