Actualitate

GESTUL SĂU A SALVAT SUTE DE BUZOIENI, PE EL COVID-UL L-A RĂPUS! Omul de afaceri turc a murit la opt luni după ce donase un aparat de respirat

Direcția de Sănătate Publică Buzău a anunțat, miercuri, trei decese ca urmare a infecției cu SARS-CoV-2, printre care și pe cel al unui cetățean turc, în vârstă de 58 de ani. Este vorba despre unul dintre frații Merkit, proprietarii brutăriei de la capătul bulevardului Nicolae Băcescu și al altor unități de panificație.

Ironia sorții este că, deși a întins o mână medicilor și pacienților, donând, la începutul pandemiei suma necesară pentru achiziția unui ventilator, ajuns în ipostaza de pacient, Ekber Merkit nu a reușit să câștige lupta cu boala

”În data de 26.03.2020, firma S.C. DELSAN PROD a donat Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău suma de 40.000 de euro pentru achiziţia unui aparat de ventilaţie mecanică, pentru secţia A.T.I. Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău doreşte să mulţumească pentru această donaţie care vine în spijinul pacienţilor, acum când nevoile sistemului sanitar sunt tot mai stringente. Vă  mulţumim pentru efortul depus în a ajuta Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău.De asemenea, dorim sa mulţumim tuturor celor care, în aceste zile, au ajutat Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, fie prin donaţii, fie prin achiziţia de echipamente medicale.Vă mulţumim şi vă dorim sănătate!”, scria pe site Spitalului Județean, managerul unității medicale.

Din păcate, opt luni mai târziu, la camera de gardă a Spitalului Județean, cel care prin gestul său salvase sute de bolnavi se prezenta cu simptome grave din cauza virusului SARS-CoV-2.

Erbet Merkit, sursa foto Facebook Erbet Merkit

”Bărbatul, în vârstă de 58 de ani, se prezinta pe data de 01.10.2020 la U.P.U a SJU Buzău. Vorbim de un  pacient cu patologie asociată importantă în context COVID-19. Se internează În secția Pneumologie, În sectorul dedicat pacienților suspecți. La sosirea rezultatului pentru SARS- CoV-2, ca urmare a alterării stării generale, pacientul este transferat în secția A.T.I., unde începe terapia specifică. Concomitent cu acest lucru, familia începe demersurile pentru transferul pacientului în Turcia, iar până la definitivarea formalităților de transfer, C.N.C.C.I. vine în sprijinul spitalului și al familiei și decide transferul pacientului în proximitatea aeroportului Otopeni, la Spitalul Județean Ilfov, secția A.T.I”, au informat reprezentanții Spitalului Județean Buzău.

Erbet Merkit a stat internat la Buzău doar două zile, pe data de 3 octombrie fiind transferat la București. Starea lui de sănătate se grave, pacientul fiind deja intubat. Din păcate, după câteva zile de tratament, omul de afaceri pierde lupta cu viața, iar decesul său a fost raportat în cursul zilei de 14 octombrie, fiind cea de a-110-a victimă răpusă de SARS-CoV-2 din județul Buzău. Potrivit Direcției de Sănătate Publică, pacientul suferea de multiple alte afecțiuni precum diabet zaharat tip 2, polineuropatie   diabetică,   dislipidemie,   hipertensiune   arterială, obezitate.

Tot în cursul zilei de 14 octombrie au mai fost raportate încă două decese, numărul total al persoanelor răpuse ca urmare a infecției cu SARS-CoV-2 ,de la debutul pandemiei, în județul Buzău, a ajuns la 111.



Publicitate