Actualitate Social

ȘTIREA SERII.Mitingul lui ”Vrem la școală” și ”Toate partidele FACE mizerie!”

Inspirați de mișcările mai mult sau mai puțin spontane declanșate în București și în alte orașe ale țării de cetățeni nemulțumiți de restricțiile care urmează să intre de luni în vigoare, câțiva buzoieni au ieșit din case, în această seară, hotărâți să urmeze un apel pe Facebook care îi chema la protest.

Participanții, majoritatea din categoria 20-30 de ani, s-au întâlnit, mai întâi, în parcarea Kaufland Frăsinet, după care s-au mutat în Piața Daciei. În jurul orei 19,00 în centrul orașului erau în jur de 40 de așa-ziși protestatari. Fără o idee concretă și fără un scop clar, s-au străduit să-și explice între ei că luptă pentru cauza ”Vrem la școală”. De înțeles, după ce anterior, au explicat că ”Toate partidele FACE mizerie!” și au cântat Imnul Național urmărind versurile pe ecranele telefoanelor.

O persoană care a încercat să blocheze o mașină a poliției au fost ridicată de forțele de ordine, iar participanții au fost legitimați, urmând ca, după caz, să fie luate și măsuri.



Publicitate