Actualitate SĂNĂTATE

Gripa se extinde în Buzău. Ce virus circulă și cât este de contagios

Crește numărul persoanelor diagnisticate cu infecții respiratorii astfel că, județul a a ajuns la aproximativ 25.000 de cazuri confirmate de la debutul sezonului, respectiv octombrie 2024. Trendul ascendant s-a menținut și săptămâna trecută, când, nu mai puțin de 310 persoane au fost confirmate cu gripă cee ace a făcut ca numărul total al cazurilor să ajungă , în județul Buzău, la aproape o mie.

Totuși, o creștere foarte mare, față de aceeași perioadă a anului trecut, se înregistrează la numărul pacienților diagnisticați cu pneumonii. Până acum avem , potrivit datelor confirmate de DSP, 5209 pacienți confirmați, în timp ce anul trecut în perioada octombrie- februarie, am avut doar 1217 cazuri.

”Suntem într-o monitorizare permanentă, zilnică”, a transmis Carmen Scântei, medic epidemiolog șef DSP Buzău.

Numărul mare de cazuri se simte și în Secția de Boli Infecțioase. În weekend, medicii au fost nevoiți să extindă numărul de paturi alocate copiilor. Astfel că, dacă din cele 35 de paturi doar 10 sunt pentru copii, în weekend, erau internați 18 copii. Miercuri mai sunt internați 18 pacienți ( atât adulți cât și copii, însă internări se fac în fiecare zi astfel că nu este exclus ca în câteva ore secția să fie din nou plină.

Potrivit epidemiologilor, la Buzău, cel mai întâlnit virus este virusul gripal de tip B. Acesta are o perioadă de incubație de 1-7 zile, iar pacientul care l-a contractat este contagios pe toată această perioadă dar și în primele zile de debut, până la identificarea și izolarea cazului. Primele zile sunt cele în care simptomele sunt cele mai severe, cu febră înaltă și disconfort general. Pe măsură ce boala progresează, simptomele pot deveni mai ușoare, dar oboseala poate persista pentru câteva săptămâni după recuperare.

Principalele simptome ale gripelor de tip B pot include febră înaltă, tuse severă, durere de gât, nas înfundat sau curgător, durere musculară și articulară, oboseală extremă, durere de cap, frison, greață și vărsături.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian