Punctele gastronomice locale încep să prindă teren, turiștii care agreează turismul rural fiind încântați să mănânce exact ca la bunica, pe vremuri, mâncăruri obținute din ingrediente locale, după rețete locale. La Bisoca, localitate care beneficiază acum și de o șosea ce permite accesul, peisajele pitorești sunt o invitație la relaxare, iar oferta turistică este completată cu cea gastronomică. Sunt, însă, și multe legende care compun o poveste pe care turiștii o descoperă în itinerariile lor. Iar pașii le sunt îndrumați prin locuri care au fost marcate corespunzător, în cadrul unei colaborări pe care proprietarii de pensiuni și puncte gastronomice au demarat-o cu autoritățile locale.
Aura Cășaru este fondatoarea primului hub țărănesc din România, Zestrea bisoceană, un loc în care tradițiile și obiceiurile sunt aduse la un loc și transmise noilor generații. Aici funcționează și un punct gastronomic local, iar, în această vară, Aura, ajutată și de reprezentanții Primăriei Bisoca, marchează trasee, prin instalarea de panouri cu coduri QR. Aceste trasee spun povești călătorilor. :
Traseele au un grad mic sau mediu de dificultate, ceea ce le face accesibile și familiilor cu copii.
Bisoca este una dintre cele mai pitorești comune ale județului Buzău, aflată în partea de nord, la granița cu județul Vrancea. Acolo se poate ajunge parcurgând Valea Slănicului și urcând la o altitudine de circa 1000 m.
Adaugă comentarii