Actualitate

Imagini care îți taie respirația ! La propriu! Apelul primarului din Vâlcelele

Apar imagini care îți taie respirația, la propriu, cu DN22, tronsonul Râmnicu Sărat-Brăila, închis circulației, din nou,  începând de astăzi de la 9.30. Un video de doar câteva secunde, postat pe pagina de Facebook a Primăriei Vâlcelele arată care este situația din zonă.

În imaginile surprinse exact la intersecția drumului, către comuna Vâlcelele, se poate vedea că vântul bate foarte tare, vizibilitatea este foarte redusă, iar  carosabilul este acoperit de zăpadă.

Primarul din Vâlcelele, Liviu Bărăgan, face apel la locuitorii comunei să rămână acasă pentru că nu se poate interveni pentru deszăpezire.

”Stimați cetățeni, vă rugăm STAȚI ACASĂ. Drumurile sunt impracticabile din cauza condițiilor meteo. Din cauza viscolului nu se poate interveni pentru deszăpezire. Vă mulțumim pentru înțelegere”, scrie pe pagina de Facebook a Primăriei Vâlcelele.

DN22  mai fost închis și în weekend, de sâmbătă până marți dimineață.

Atât cauzele care duc la blocarea drumului, cât și soluțiile sunt cunoscute de autoritățile din Buzău. Luni, la Focus TV, Prefectul Daniel Țiclea a spus că acolo unde pe marginea drumului există vegetație, șoseaua a fost mai protejată, iar soluția o reprezintă înființarea de perdele forestiere. Detalii aici.

De asemenea, primarul comunei Boldu, Marian Mărgărit a vorbit, la Focus TV, despre iernile grele din zonă. Detalii aici

” Nu vezi 5 metri când ieși din sat, zici că din Sahara ajungi direct la Polul Nord, nu vezi nimic”, spunea primarul comunei Boldu.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian