Actualitate

Imagini prețioase de arhivă. Cum erau ședințele de Consiliu Local, la Buzău, acum un sfert de veac. Ce dezbateri aveau aleșii (VIDEO)

Printre avantajele aduse de rețelele de socializare pentru întreg mapamondul este și acela că un cetățean, oricare ar fi el, poate arăta lumii întregi, printr-o simplă postare, lucruri pe care, acum câțiva ani, nu le putea vedea decât el sau alți câțiva din anturajul său.

Asta dacă nu cumva apela la presă, însă, de exemplu, în anii 90, e clar, mass-media nu era atât de ușor de accesat precum astăzi. Iată, de pildă, în link-ul alăturat, un colaj făcut public pe contul său de Facebook de Costel Perianu, unul dintre cei mai vechi oameni din presa locală din Buzău.

Este vorba despre imagini înregistrate de Perianu pe vremea când era cameraman la un post local TV, la o ședință a Consiliului Municipal, din 1997. Cadrele îi înfățișează pe fostul primar al orașului, Constantin Boșcodeală, cel care abia își preluase primul mandat cu câteva luni în urmă, dar și pe viceprimarii municipiului: Pompiliu Câmpeanu, fost arhitect șef al municipiului, respectiv inginerul Gheorghe Negoiță. De asemenea, mai apar pe film jurnalistul Corneliu Ștefan, directorul general al ziarului Opinia, pe atunci consilier local și consilierii Dorin Bălan și Gheorghe David, fost șef Cord SA.

Dezbaterile de la acea vreme, în CLM, durau ore în șir, iar democrația învingea de fiecare dată. Desigur, între timp, mulți dintre cei din înregistrare au plecat dintre noi, dar spiritul polemicilor democrate  din CLM-ul de atunci se simte și azi în sala 24 a Palatului Comunal.

Etichete