Va fi grevă de avertisment, miercuri, în școlile din Buzău. Cadrele didactice afiliate Sindicatului din Învățământul Preuniversitar vor protesta între orele 11:00 și 13:00, perioadă în care nu se vor face cursuri.
Sindicatul buzoian se alătură inițiativei Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” de a protesta miercuri. Sindicaliștii din învățământ au mai multe revendicări, în principal de natură salarială. Ei cer majorarea salariilor, acordarea de sporuri și plata orelor suplimentare. De asemenea, sindicatele din învățământ solicită și alocarea a 6% din produsul intern brut pentru educație.

„Sindicatul Învățământului Preuniversitar Buzău, care prezintă peste 5000 de membri de sindicat, salariați în învățământul buzoian, va intra miercuri între orele 11:00 – 13:00 într-o grevă de avertisment, o grevă programată la nivel național de cele 2 federații sindicale naționale. Protestul este rezultatul nemulțumirilor acumulate de-a lungul timpului ca rezultare a subfinanțării sistemului de educație. Pe lângă faptul că ne-au fost sistematic anulate 2 legi cu privire la creșterile salariale ce trebuiau acordate învățământului, a venit această decizie din toamna trecută, când din Legea Bugetului nu s-au acordat creșterile necesare în vederea punerii în aplicare a legii”, a declarat liderul SÎP Buzău, Ion Dobre.
Liderul de sindicat buzoian afirmă că nemulțumiri sunt nu doar în rândul profesorilor, dar și în rândul elevilor. Mulți dintre aceștia au pierdut bursele din cauza noilor criterii de acordare a acestor recompense.
„Finanțarea a creat nemulțumiri, așa cum s-a creat în rândul elevilor, pentru că tot de la finanțare pornește și diminuarea drastică a cuantumului privind bursele pentru copii. Tot de aici pornesc și neajunsurile cu achiziția de materiale necesare în vederea desfășurării procesului instructiv-educativ în on-line. Nu dispunem în acest moment de mijloacele tehnice necesare pentru a desfășura în condiții optime activitatea didactică.”
Astfel, miercuri, activitatea didactică va fi oprită în timpul celor 2 ore de grevă. Elevii nu vor face cursuri, iar în cazul în care aceștia nu pot pleca acasă sau nu sunt angajați în alte activități școlare, vor fi supravegheați de profesori.
„În acest interval orar, cadrele didactice nu vor parcurge procesul instructiv-educativ, deci nu se vor face ore propriu-zise. Acolo unde nu sunt alte variante, respectiv copiii nu pot fi trimiși acasă sau nu se poate crea un program să vină după ora de grevă de avertisment, vor fi supravegheați atât de cadrele didactice care au ore în acel moment, cât și de ceilalți colegi ai noștri, care deși nu au ore, sunt prezenți în unitatea școlară.”
Greva de avertisment vine după ce sindicaliștii au pichetat, recent, Prefectura Buzău. În cazul în care nu le sunt rezolvate revendicările, profesorii amenință cu greva generală.
Adaugă comentarii