Actualitate

(UPDATE) Impact violent între două mașini, pe Șoseaua Nordului! Două persoane sunt încarcerate (FOTO)

UPDATE: Cercetările la fața locului au arătat că de fapt 4 vehicule au fost implicate în accidentul de pe Centură. Două persoane au ajuns la spital. Este vorba despre un bărbat, de 61 de ani, și o tânără, de 33 de ani, ambii din Vrancea.

“Din primele date de la fața locului a reieșit că este vorba de o coliziune între 4 autovehicule, după cum urmează:

3 autovehicule (2 autoturisme și o autoutilitară), conduse pe direcția Ploiești către Râmnicu Sărat, de către șoferi în vârstă de 49, 25 și 20 de ani, din Craiova, București, respectiv Giurgiu, și un autoturism care circula din sens opus. Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului și pasagerei din autoturismul care circula pe direcția Râmnicu Sărat către Ploiești. Persoanele rănite au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale. În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, transmite IPJ Buzău.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Un accident rutier grav s-a înregistrat, la orele prânzului, pe Șoseaua de Centură a Buzăului. Din primele date, două mașini sunt implicate în eveniment. Pe de altă parte, se pare că două persoane au rămas încarcerate. Una dintre victime ar fi inconștientă. După ce au fost scoși dintre fiarele contorsionate, cei doi răniți au fost transportați la UPU.

Traficul este dirijat în municipiul Buzău, pe Șoseaua de Centură, în urma accidentului rutier.

Vom reveni!

Etichete