Actualitate

Important pentru buzoieni! Acestea sunt localitățile în care primăriile și AFM dau bani pentru casarea mașinilor vechi

Anunț important pentru buzoienii care au o mașină mașină mai veche de 15 ani: azi se dă startul înscrierilor în Programul Rabla Local. 13 primării județ fac parte din acest program, iar localnicii au acum șansa de a-și da rablele la fier vechi, pentru asta primind bani de la stat și de la primărie.

Primul pas pe care îl dau de făcut cei ce vor să renunțe la mașină este ca mai întâi să verifice dacă primăria localității de domiciliu a fost acceptată în program. Pasul următor e ca oamenii să se înscrie în program în aplicația Administrației Fondului de Mediu, de unde mai departe listele ajung la primării. În continuare, primăriile sunt cele care se vor ocupa de tot, de la primirea documentelor până la pașii finali.

Înscrierea se poate realiza AICI, unde există inclusiv instrucțiuni pentru fiecare dintre pașii ce trebuie urmați.

Cele mai multe mașini care pot fi casate în cadrul programului Rabla Local sunt în municipiul Buzău. 1000 de buzoieni care au domiciliul în orașul reședință de județ  vor putea să se debaraseze de mașinile vechi.

Pe lista localităților ale căror primării sunt în Programul Rabla Local mai sunt orașele Nehoiu, cu 500 de mașini, și Pătârlagele – 100 de rable. În program sunt și comunele: Vintilă Vodă – 20 de mașini, Pietroasele –  20, Bisoca – 50, Merei – 100, Siriu – 30, Topliceni – 50, Breaza – 50, Măgura – 10 și Vâlcelele, cu 50 de autoturisme vechi ce pot fi casate.

Spre deosebire de programul Rabla și Rabla Plus, Programul Rabla Local nu condiționează proprietarul să cumpere o mașină nouă.

Stimulentul pentru casare acordat prin Programul Rabla Local are o valoare de 3.000 lei, din care 2.400 lei este contribuția Administrației Fondului pentru Mediu și 600 lei contribuția de la bugetul local.

Programul Rabla Local începe azi la ora 10.00, iar ministrul Mediului, Mircea Fechet, și-a exprimat convingerea că va fi un succes.

“Sunt convins că interesul cetățenilor de a-și casa un autovehicul mai vechi de 15 ani, fără a avea obligația de a achiziționa un autovehicul nou în schimb, va fi unul extrem de mare, la fel ca în cazul celorlalte programe de reînnoire a parcului auto pe care le derulăm prin Administrația Fondului pentru Mediu. Este un program pentru care alocăm aproape un sfert de miliard de lei. Vom scoate 100.000 de rable de pe străzile României folosind și Rabla Local, program care este complementar Rabla Clasic și Rabla Plus”, a declarat ministrul liberal al Mediului.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian