Actualitate

În sfârșit vine vara! Temperaturi în creștere și după-amieze cu ploi și vijelii în perioada următoare

Vara e tot mai aproape, iar asta se vede și afară, pentru că, după o primăvară capricioasă, vom avea în sfârșit parte de zile cu temperaturi ridicate, specifice datei din calendar. Urmează cu week-end cu temperaturi de până la 27 de grade Celsius și la fel va fi și săptămâna viitoare.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în săptămâna care urmează maximele vor fi cuprinse între 21 și 27 de grade Celsius. În primele săptămâni ale verii, temperaturile vor fi în creștere și vor atinge, pe alocuri, valori mai crescute decât cele normale.

Pe de altă parte, meteorologii nu exclud ca în unele zone, mai ales după-amiaza, să apară și ploi rapide de vară. Problema este că precipitațiile ar putea să vină însoțite de vijelii și căderi de grindină.

Elena Mateescu, director executiv Administrația Națională de Meteorologie

Iată cum arată prognoza meteo pentru următoarele trei săptămâni:

Săptămâna 22.05.2023 – 29.05.2023

– Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

– Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sud-estice şi local la munte, dar şi deficitar în cele intracarpatice, mai ales în nord şi nord-vest, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 29.05.2023 – 05.06.2023

– Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile nord-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

– Cantităţile de precipitaţii vor avea o tendinţă uşor excedentară în regiunile extracarpatice, dar şi deficitară în nord-vest şi centru, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval. 

Săptămâna 05.06.2023 – 12.06.2023

– Temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate de cât cele normale pentru acest interval în regiunile nordice şi centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele specifice perioadei.

– Regimul pluviometric va fi în general excedentar în regiunile sudice şi sud-vestice, dar şi local deficitar în extremitatea de nord-vest a ţării, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 12.06.2023 – 19.06.2023

– Mediile valorilor termice vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în extremitatea de nord a ţării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele specifice perioadei.

– Cantităţile de precipitaţii vor avea o tendinţă spre excedent în regiunile sud-estice, vestice şi nord-vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian