Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ziua în care a fost răstignit și a murit pe cruce Iisus Hristos, fiind ziua în care credincioșii pot participa la două momente importante din Săptămâna Patimilor.
Primul moment important al zilei este scoaterea Sfântului Epitaf din altar și așezarea lui pe o masă în mijlocul bisericii. Din străbuni se știe că prin scoaterea Sfântului Epitaf retrăim coborârea de pe Cruce a lui Hristos și pregătirea Trupului Sau pentru înmormântare.
”În intervalul orar 11:30 – 18:00, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine și să treacă pe sub Sfântul Epitaf ”, anunță Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei.
Unul dintre cele mai așteptate momente din Săptămâna Patimilor este Procesiunea cu Sfântul Epitaf din seara Deniei Prohodului Domnului. La Buzău, slujba adună mii de credincioși care vin să se închine la Sfântul Epitaf și mai apoi parcurg traseul care înconjoară catedrala.
Denia Prohodului Domnului va începe la ora 18.00, iar la final, un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei și credincioșii prezenți la slujbă vor participa la procesiune.
” Între orele 18:00 – 21:00, va fi săvârșită Denia Prohodului Domnului în cele două Catedrale Eparhiale și va avea loc procesiunea cu Sfântul Epitaf pe traseul: Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului”, str. Chiristigii, str. Frăsinet, bd. Unirii, str. Obor, Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului”, informează Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei.
Procesiunea cu Sfântul Epitaf simbolizează ducerea către mormânt a Mântuitorului. Pe tot traseul, clericii și credincioșii, adunați în jurul Sfântului Epitaf, aflat în baldachinul din mijlocul bisericii, vor cânta împreună cele trei stări ale Prohodului, care exprimă sentimente de durere pentru răstignirea și moartea Domnului nostru Iisus Hristos.
După procesiune, toți cei prezenți vor putea trece pe sub Sfântul Epitaf, la intrarea în lăcașul de cult.
Adaugă comentarii