Mai sunt doar câteva săptămâni până când va suna clopoțelul anunțând debutul unui nou an școlar. Elevii vor reveni în bănci în data de 5 septembrie, mai devreme decât în alți ani. Revenirea în colectivitate a copiilor înseamnă și creșterea riscului de transmitere a noului coronavirus. Autoritățile sanitare se așteaptă la o creștere a cazurilor de COVID în prima lună de toamnă, odată cu întoarcerea copiilor în bănci dar și cu revenirea buzoienilor din concedii.
„Este și va rămâne o amenințare! Și permanent va fi o amenințare pentru că există multe variante circulante ale acestui virus. Există riscul ca acești copii să dezvolte infecții respiratorii, unii cu forme foarte ușoare, dar nu înseamnă că riscul este diminuat. Orice copil care prezintă simptome, chiar și tulburări digestive, trebuie verificat înainte să acceseze colectivitatea.”
În colectivitate, însă, și alte virusuri se pot transmite cu ușurință, cum ar fi cel gripal. Un alt risc îl reprezintă și transmiterea virusului care provoacă poliomielita, o boală foarte contagioasă, mai ales că numărul copiilor vaccinați împotriva acestei afecțiuni este în scădere.
Gripa este altă problemă, o să apară. Aici există clar prevenție, asocierea celor două virusuri pentru orice tip de individ nu este bună. Este mult mai greu să ai o coinfecție de corona cu gripal, decât să dezvolți o singură formă de boală. Nu doar bolile cu transmitere aeriană sunt prezente în colectivitățile școlare, sunt și hepatita și poliemielita riscante, cu transmitere digestivă.
Pentru a evita răspândirea afecțiunilor de sezon, odată cu începutul noului an școlar, cel mai important este ca măsurile specifice de prevenire să fie respectate cu strictețe: copiii să se spele frecvent pe mâini, cei care prezintă simptome de boală să nu fie duși în colectivitate, iar sălile de clasă să fie aerisite cât mai bine.
Există foarte multe posibilități de îmbolnăvire, în absența unei supravegheri medicale. Trebuie asigurată permanent facilitatea unui grup sanitar, folosirea dezinfectanților, ne interesează modul de supraveghere a colectivității, ne interesează să aibă apă potabilă și să-și decontamineze mâinile cu substanțe, și ventilație frecventă în pauze.
Adaugă comentarii