Actualitate

Începe vaccinarea antigripală! Primele doze de ser au fost deja distribuite în spitale și centre sociale

Începe vaccinarea antigripală la Buzău. Primele doze de ser au ajuns deja în teritoriu și au fost distribuite de către Direcția de Sănătate Publică spitalelor și așezămintelor sociale, pentru vaccinarea angajaților și persoanelor cu risc crescut de îmbolnăvire.

Spre deosebire de anii trecuți, când campania de imunizare începea spre finele lunii octombrie, anul acesta se dă startul imunizării populației mult mai devreme. DSP Buzău a solicitat recent Ministerului Sănătății peste 30. 400 de doze de vaccin, după ce inițial a cerut medicilor de familie o situație cu numărul pacienților care vor să se vaccineze, iar zilele trecute au fost trimise în județ primele doze de vaccin. Este vorba despre vaccinuri ce sunt destinate personalului din spitale și servicii medicale de urgență, dar și angajaților și beneficiarilor din așezăminte sociale.

„Direcția de Sănătate Publică a primit vaccinul antigripal, am primit prima tranșă cu un număr de 17.850 de doze. Această tranșă a început să fie distribuită, încă de săptămâna trecută, personalului din unitățile sanitare, din centrele rezidențiale, pentru bolnavii cronici din spitale, pentru personalul medical din cadrul SAJ Buzău. Probabil că celelalte tranșe care sosesc vor fi distribuite către medicii de familie pentru persoanele care au optat să se vaccineze cu acest vaccin antigripal”, a declarat, pentru Șansa News, directorul DSP Buzău, Cristina Ungureanu.

Populația generală care beneficiază de gratuitate va primi vaccinul, prin medicii de familie, abia odată cu distribuirea următoarelor tranșe.

Medicii recomandă începerea vaccinării cât mai devreme, astfel încât, la finele lunii octombrie, persoanele din categoriile vulnerabile să aibă deja protecție în fața virusului gripal.