Prima sa opțiune a fost medicina de familie, iar o bună perioadă de timp a studiat pentru a putea profesa într-un astfel de cabinet. În final, a ales să-și îndrepte atenția către oamenii cu probleme sufletești, pe care îi ajută să-și depășească fricile, anxietățile și alte stări ce lasă urme adânci asupra psihicului.
Dr. Lavinia Ștefu a studiat la Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș. În 2014 și-a început activitatea ca medic specialist în cadrul Spitalului de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca, iar din 2019 este medic primar în cadrul aceleiași instituții medicale. Ne-a povestit momentul în care și-a schimbat opțiunea, alegând din instinct și „impulsiv” psihiatrie, rezonând cu oamenii, empatizând cu aceștia și, mai ales, înțelegând experiențele lor de viață, durerea prin care trec și încercând să contribuie la refacerea sănătății lor. Consideră că „orice se poate rezolva, totul e să vrei”, și, dacă este ceva ce a învățat-o această meserie este că „viața e o clipă”.
Reporter: Doamnă doctor, de ce această specializare – psihiatrie?
Dr. Lavinia Ștefu: Prima mea opțiune a fost medicina de familie. Am zis că merg pe medicină de familie: consult oameni, îi întreb cum se simt, ce îi doare, le scriu o rețetă. Ideea era să merg la rezidențiat pe medicină de familie. Am făcut doi ani, apoi am realizat că nu mi se potrivește, că această specialitate nu era ceea ce îmi doream eu. Între timp, am făcut niște cursuri antidrog, cu Fundația DEHOOP din Olanda. Finalizez acele cursuri și mă gândesc eu cum ar fi să-mi dau din nou rezidențiatul, dar pe psihiatrie. Văzând implicațiile acestei fundații în rezolvarea cazurilor de adicție, m-a făcut să-mi doresc să ajut cumva, să contribui și eu cu ceva la însănătoșirea oamenilor. Zis și făcut. Am dat rezidențiatul pe psihiatrie. În primul an, în afară de Xanax și Rivotril, nu știam altceva. În al doilea an, a trebuit să fac gărzi și am învățat mai multe despre această specialitate. „Am furat” meserie, vorba aceea: „Teoria ca teoria, dar practica ne omoară.” Însă acel curs m-a determinat, m-a ajutat să-mi găsesc drumul.
Reporter: Ce calități trebuie să aibă un medic psihiatru?
Dr. Lavinia Ștefu: Diplomație, dar asta se aplică la general, în orice caz, ca medic, ca profesionist. Fiindcă orice cuvânt îl pot simți într-un anumit fel, tonalitatea, felul în care spui lucrurile, cuvinte care în mod normal nu ne-ar atrage atenția sau nu ne-ar afecta. Nu știu, eu nu mă regăsesc ca având calități anume, eu sunt așa cum sunt eu, cum sunt în viața de zi cu zi, așa sunt și la muncă. Câteodată sunt mai impulsivă pentru că situația mi-o cere, însă indiferent, păstrez diplomația pentru a rezolva problema respectivă. În mare parte, în această meserie trebuie să ai foarte mare răbdare pentru că lucrezi cu persoane care au probleme psihice. Și noi suntem oameni și se poate întâmpla uneori să ne mai pierdem răbdarea, dar justificat. De asemenea, trebuie să fii calm. Să empatizezi și să vorbești la fel cu orice om care vine la tine. Cred că, pentru un psihiatru, cea mai mare calitate este empatia. Mă gândesc că pe aceasta o am ca om, în primul rând, nu ca și medic. În viața de zi cu zi nu mi-a lipsit empatia, am înțeles că orice problemă este validă, chiar dacă poate ție nu ți se pare și tu ai o altă părere, dar durerea e subiectivă, tristețea e subiectivă, omul are dreptate. Chiar dacă ție nu ți se pare asta, doar el știe ce simte acolo și asta e ceva valid.
Reporter: Care sunt patologiile pe care le întâlniți la pacienții dvs.? Sunt anumite patologii unde se poate vedea o creștere sau o scădere?
Dr. Lavinia Ștefu: De scădere a patologiilor și a numărului de pacienți internați nu poate fi vorba. Foarte mulți pacienți vin cu tulburări de comportament datorate consumului abuziv de etanol, depresii acutizate, schizofrenii, tulburări afective bipolare, tulburări de personalitate. Însă la noi primează consumul abuziv de etanol. De la an la an sunt din ce în ce mai mulți pacienți cu probleme psihice. Sunt colegi de-ai mei mai în vârstă care au prins și alte vremuri și povesteau că nu erau atât de mulți pacienți cu patologie psihiatrică câți sunt astăzi. Nu știu de ce era neapărat așa, dar și faptul că acum este mai mediatizată partea asta de mental health contează. Important este că acum toată lumea are acces la informație. Lumea a început din ce în ce mai mult să conștientizeze importanța sănătății mintale.
Reporter: Au existat cazuri care v-au marcat sau care v-au oferit o lecție de viață?
Dr. Lavinia Ștefu: Da, eram în timpul pandemiei, eram de gardă. Am fost anunțată că o să fie adusă din carantină o familie, oameni cărora de puțin timp le murise copilașul de 3-4 anișori, erau în Italia. Tatăl plecase să cumpere apă. Erau restricții și nu puteau să iasă decât la anumite ore și numai un membru al familiei, mama, a rămas să-i gătească copilului. Într-o fracțiune de secundă, în timp ce punea mâncarea la cuptor, copilul s-a aplecat peste geam, mama l-a prins de mână și totuși l-a scăpat. Pentru mine a fost traumatizant. Am plâns cot la cot cu ei, m-am pus în situația lor. Mi-am imaginat că și eu aș putea să fiu în situația lor, povestea aceasta traumatizându-mă, nu numai pentru faptul că a reușit să îl prindă de mânuță și să-l scape, ci și pentru faptul că ei nu au putut să meargă la înmormântare, fiind carantinați. Deci mi s-a părut cea mai tristă întâmplare posibilă, să-ți moară copilul și să nu poți să participi la înmormântare. Tragedie, tragedie, tragedie. Asta a fost o lecție venită dintr-un caz deosebit. Da, mi-au dat o lecție că oricând se poate întâmpla orice cu noi, cu al meu copilaș și că viața e o clipă. Deci viața este o clipă. Și dacă nu îți mai ai copilul lângă tine, nu știu dacă ai mai putea să trăiești la fel. Sau poate că ai putea să trăiești, dar îți va schimba radical viața.
Reporter: Pentru că ați vorbit de pandemie, atât în timpul ei, cât și în această perioadă, cu războiul aproape, a crescut numărul pacienților cu afecțiuni psihice. Care sunt principalele provocări pe care le-ați întâmpinat?
Dr. Lavinia Ștefu: Referitor la război, într-una din gărzi am avut o pacientă din Ucraina care a dezvoltat o tulburare psihotică. Deci cea mai mare provocare a mea a fost să înțeleg ce vrea să spună, pentru că nu știam, nu înțelegeam limba ucraineană și nu aveam nici translator la momentul respectiv. Dar m-am descurcat. Am avut un pacient care știa rusa și m-a ajutat până în momentul în care a venit domnul prefect cu un translator, implicându-se personal în rezolvarea problemei. Pe de altă parte, pandemia, din păcate, a dus la foarte multe depresii datorate izolării, anxietăți legate de ceea ce se întâmpla, insomnii apărute post-covid, consum abuziv de alcool pentru că oamenii au stat în case, dar au și băut și chiar tulburări psihotice. Dar cel mai grav este faptul că foarte mulți pacienți cu afecțiuni cronice nu au avut acces în instituțiile medicale pentru a-și urma tratamentul lor datorită restricțiilor impuse. În principiu, am ajutat cât am putut, dar s-a redus, pe perioada pandemiei, numărul de internări pentru a minimaliza cât mai mult răspândirea virusului.
Reporter: Având în vedere aceste perioade mai stresante, ați întâlnit fenomenul de burn-out? Ce impact are asupra medicilor și cum îl gestionați?
Dr. Lavinia Ștefu: Fenomenul de burn-out apare din ce în ce mai des, indiferent de specialitate pentru că, din cele 365 de zile, cât are anul, aproximativ 330 de zile, în funcție de vechime, de concediul de odihnă, le muncești. Ca să nu mai spunem că, dacă ești de gardă, muncești între 24 și 30 de ore și poate în garda aceea nu ai nicio clipă să te odihnești. Și ar putea fi burn-out a doua zi, fără doar și poate. Dacă apuci să dormi în gărzi, acela nu este somn. Dormi sau apuci să dormi iepurește, ești mereu pregătit să acționezi. Cred că se simte cel mai mult ca o irascibilitate, oboseală, lipsă de concentrare. Dar, cu sau fără burn-out, știi că ăsta e jobul tău și a doua zi o iei de la capăt și tot așa. Fiindcă ai responsabilitate față de oameni. De multe ori, burn-out-ul încercăm să nu îl băgăm în seamă. Găsim soluții să ne revenim.
Reporter: Aș dori să abordez subiectul depresiei, denumită și boala secolului. Ce ne puteți spune despre aceasta? Când trebuie să ne adresăm unui medic?
Dr. Lavinia Ștefu: Da, depresia este boala secolului. Trebuie apelat la medic ori de câte ori e nevoie. Atunci când îți afectează conduita este momentul să acționezi. Cred că fiecare se poate confrunta cu stările acestea. Nu există om care să nu fi fost cel puțin o dată în viața lui în depresie. Și simplul fapt că treci printr-o supărare, provocată de diverși factori și aceea tot „depresie” se cheamă, doar că depinde foarte mult de tine cum o gestionezi, dacă ești capabil să depășești momentul sau nu, sau dacă ești capabil să apelezi la un ajutor specializat. Comunicarea este foarte importantă, din punctul meu de vedere. Comunicând treci altfel peste depresie, anxietate, peste supărări, la modul general. Contează și mediul, desigur, uneori poate una dintre persoanele apropiate îți poate oferi susținerea de care ai nevoie, este un om cu care poți să vorbești. Vorbești dacă ai susținere. Și chiar dacă nu ai susținere, nimic nu este imposibil. Orice se poate rezolva, totul e să vrei. Oricând poți apela la medic sau la psiholog, nu este un moment anume, mai degrabă cât de repede cu putință.
Reporter: Se poate trata fără medicație?
Dr. Lavinia Ștefu: Tratarea depresiei fără medicamente poate fi un obiectiv dificil pentru o persoană care se confruntă cu asemenea afecțiune. Tratamentul medicamentos are efect mai mult asupra simptomelor și nu asupra cauzelor care au provocat-o. Legat de ceea ce am afirmat, cred că există o cale ce ar putea fi urmată de cei care nu doresc să urmeze un tratament medicamentos. Autosugestia – gândești pozitiv, se întâmplă lucruri bune, gândești negativ, se întâmplă lucruri mai puțin bune. Chiar recomand să citească unele cărți motivaționale: „Puterea Intenției” de Valeri Sinelnikov. Psihoterapia. Dieta. Se cunoaște faptul că produsele care conțin Triptofan și glucidele cresc nivelul serotoninei, responsabilă cu fericirea. Plimbările dese – se știe că expunerea la soare și la lumină ne îmbunătățește tonusul psihic și emoțional.
Reporter: Cum vedeți sistemul medical românesc, credeți că este bine pregătit pentru această specialitate și nu numai?
Dr. Lavinia Ștefu: Sistemul medical românesc este deficitar, din punctul meu de vedere. Eu vorbesc acum la modul general, nu la nivel de Buzău pentru că totuși Săpoca este, cred, cel mai mare spital de psihiatrie și pentru măsuri de siguranță din România. La noi era și poate că încă este stigmatizată patologia psihiatrică și oamenilor încă le este greu să vină să ceară sfaturi în această direcție. Acum cred că oamenii privesc psihiatria altfel, adică acceptă să meargă la medic, deși mai sunt persoane care zic „Eu nu am o problemă. Eu nu sunt nebun”, deschizându-se față de ceea ce înseamnă psihiatrie comparativ cu anii trecuți.
Reporter: Ce ar trebui schimbat în sistem?
Dr. Lavinia Ștefu: Ar fi multe de schimbat în sistem, nu știu dacă sunt eu în măsură să spun ce ar trebui schimbat. Adică, în primul rând, cei care ne conduc ar trebui să știe ce ar trebui schimbat în sistemul medical. Din punctul meu de vedere, în primul rând este nevoie de personal. Indiferent cât de mulți oameni ai avea și poate suntem la un grad mediu de angajare, tot va fi necesar, cel puțin în psihiatrie e nevoie de mult mai mult personal, pentru că mulți pacienți sunt imprevizibili.
Reporter: La final, ce i-ați sfătui pe studenții la Medicină care doresc să aleagă această specialitate?
Dr. Lavinia Ștefu: Welcome to the club! Îi așteptăm cu mare drag. Este o specialitate frumoasă. Orice profesie, orice specialitate a medicinei e vastă, dar orice specialitate e la fel de frumoasă. Din punctul meu de vedere, trebuie să fii făcut pentru asta, trebuie să ai feeling, trebuie să rezonezi, nu e suficient numai să învățăm.
Adaugă comentarii