Actualitate

Instituția buzoiană care a strâns cel mai mare grup de voluntari. Activități între muncă și veselie

V-ați întrebat cum este să lucrezi într-o echipă de voluntari și cum se dezvoltă un astfel de grup? Ei bine, eu mărturisesc că da, iar povestea Mihaelei Filip (pe care o găsiți AICI), m-a făcut și mai curioasă. Așa că, în peregrinările mele printre oameni și poveștile lor uimitoare, m-am oprit la Teatrul ”George Ciprian”, o alegere care se explică prin aceea că instituția este singura din Buzău care a reușit să adune un grup de voluntari cu zeci de membri.

Povestea voluntariatului de la teatru ne este spusă de Georgiana Vlădoiu, secretar PR al teatrului, cea care coordonează activitățile de voluntariat ale instituției.

„Aș vrea să menționez, încă de la început, că eu doar coordonez voluntarii care sunt înscriși, iar împreună ne organizăm activitățile de voluntariat. Am vrut ca grupul de voluntariat de la Teatrul „George Ciprian” să fie ca o familie, să fie liberi, uniți, iar după fiecare acțiune de voluntariat să plece mai încrezători și mai puternici. În câteva cuvinte, voluntariatul de la teatru este despre oameni și responsabilitate! Grupul de voluntariat a luat ființă în anul 2019. A început cu pași timizi. La primul call-out, pentru Festivalul Buzău/Iubește/Teatru, au fost înscriși 20 de voluntari. Eu eram la început, iar ei, mult mai experimentați decât mine în ceea ce înseamnă voluntariatul. În acel an am făcut înscrieri doar pe perioada festivalurilor. Am avut surpriza ca, la cel de-al doilea call-out, pentru festivalul Săptămâna Teatrului Tânăr, tot în 2019, să am un număr foarte mare de cereri. Iar atunci am reușit să le cunosc adevărata voaloare”, ne spune Georgiana Vlădoiu.

Călătoria printre acțiunile de voluntariat și spectacolele de teatru este presărată cu multe aventuri, dar și provocări. Georgiana devine, la rândul ei voluntar, mentor și coordonator. Voluntarii trec dincolo de îndatoririle lor obișnuite și vin cu idei noi, propuneri și proiecte care să facă teatrul buzoian mai vizibil și mai atrăgător. Fiecare întâlnire se încheie cu o furtună de idei din care se nasc povești, idei de promovare, sugestii de evenimente.

„Este ca atunci când ai 40 de copii, că atâția voluntari sunt acum înscriși în stagiunea actuală, și toți vor să îți spună ceva în același timp! Este uimitor! Văd copii care sunt atât de dornici să îmi arate că vor și știu să facă multe alte lucruri decât ar fi necesar pentru acest voluntariat. Iar împreună învățăm lucruri noi, eu de la ei și ei de la mine. De exemplu, deși până în acest moment nu am avut un președinte sau secretar al voluntarilor, în această stagiune am creat și aceste posturi. Momentan la nivel declarativ, deoarece nu au semnat un contract prin care să fie numiți. Interesant este că la acest contract vor lucra chiar ei. Mihaela Filip, care a fost numită președinta grupului de voluntari, a venit cu ideea să oferim tuturor această posibilitate pentru a înțelege cu claritate care sunt responsabilitățile acestui post. Această inițiativă fost extrem de bine primită, iar acum voluntarii lucrează la realizarea contractului de președinte al voluntarilor. Desigur, ei sunt sprijiniți de mine, iar mai apoi contractul va trece prin consilierul juridic al teatrului, înainte de a fi semnat. Secretarul voluntarilor, Ionel Stroe, se ocupă de documentele lor și de introducerea acestora în sistem electronic. Alți doi voluntari vor să realizeze o aplicație pentru site-ul teatrului. De curând, voluntarii au preluat și pagina de Insta și Facebook și acolo se coordonează pentru realizarea de content. Voluntarii sunt extrem de implicați și aș vrea ca toata lumea să știe că ei nu stau doar la postrurile din seara spectacolelor sau vin la spectacole. Vin cu enorm de multe idei și se implică în realizarea acestora.”

Atmosfera de la fiecare reuniune a grupului de voluntari, fie că este vorba despre momentul unui spectacol, fie că e o întrunire pentru a organiza noi activități, este plină de entuziasm și veselie.

„Toate acțiunile de voluntariat au momente haioase. Noi când ne întâlnim, pe lângă lucrurile pe care le facem, primul nostru scop e de a ne simți bine! Dacă nu ar fi această atmosferă nu cred că am putea transmite mai departe, către spectator, voie bună! Cred că ei au mai multe momente amuzante de povestit. Știu eu de un caz când, la un festival, necunoscând toți actorii, voluntarii nu au vrut să permită intrarea în sală unui actor care trebuia să urce pe scenă! Sau, tot în perioada festivalului, voluntarii au cerut autograf spectatorilor crezând că sunt actorii din piesă. Mult mai multe momente hazlii au chiar ei.”, povestește Georgiana Vlădoiu.

Una dintre provocările voluntariatului este de a-ți depăși temerile și barierele impuse de propriile stări de timiditate. Teatrul te obligă să interacționezi cu oamenii. Aici vin sfaturile Georgianei, îndrumările și încrederea pe care le-o dă colaboratorilor.

„Eu nu fac nimic! Asta le tot spun și lor! Eu doar vorbesc cu ei și le arăt că în interiorul lor au suficientă putere să facă tot ce își doresc. Trebuie doar să fie conștienți și să nu își mai pună alte bariere, în afară de cele pe care le au deja! Cu toții avem frici și bariere. Dar eu consider că dacă ești conștient de ele poți acționa cu putere în a le depăși. Asta le spun și lor, dar cu alte cuvinte! 😊”

Cheia în care trebuie să înțelegem voluntariatul este că îți creează sentimentul apartenenței la un grup cu obiective comune, te învață să te dezvolți și îți deschide noi perspective pentru viață. Ce îți trebuie ca să pornești pe acest drum? Îndrăzneală!

„Pentru cei care își doresc un loc pentru dezvoltare personală, să aleagă voluntariatele. Nu neapărat la Teatrul „George Ciprian”, ci orice grup de voluntariat unde se simt apreciați și unde le sunt puse în valoare aptitudinile. Voluntariatul, din punctul meu de vedere, trebuie să fie un loc plăcut de petrecut timpul liber, dar mai ales un loc de unde să pleci cu experiențe noi, cu noi cunoștințe dar mai ales cu o mai mare încredere în tine că ești pregătit pentru această lume mare!”

Și, în loc de încheiere, salutul cu care începe fiecare reuniune a echipei de voluntari de la Teatrul ”George Ciprian”:

„Hey, dragilor! Facem și noi ceva treabă azi?”