A mai rămas aproape o lună până când creștinii ortodocși vor sărbători Paștile. O sărbătoare care, pentru cei mai mulți, înseamnă un bun prilej pentru reîntregirea familiei, o sărbătoare care aduce bucurie și liniște. Sunt însă și multe persoane care, din păcate, sunt departe de cei dragi sau, mai mult, nu mai au pe nimeni care să le deschidă ușa și să le aducă bucuria sărbătorii. Tocmai la aceste persoane s-au gândit reprezentanții Asociației Împreună pentru buzoieni. Vor să ducă bucuria Învierii Domnului la azilul pentru bătrâni de la Vintilă Vodă.
Pentru asta, membrii asociației au lansat un apel către buzoienii cu suflet mare să doneze fiecare ce poate pentru a le aduce bunicilor zâmbetul pe chip. În următoarea lună, membrii asociației vor să strângă dulciuri, fructe sau produse de igienă, precum și jocuri de table sau altele care le-ar mai umple timpul vârstnicilor.
“De Paști, ne-am gândit să vizităm 50 de bătrâni de la azilul din Vintilă Vodă. Ce cumpărăm și ce este necesar pentru organizare:
-Voluntari care să petreacă timp cu bătrânii, să discute cu ei timp de câteva ore;
-Cadouri individuale: o ciocolată, fructe (banane, portocale), o cremă pentru mâini, o cremă pentru picioare, loțiune după ras.
-Cadouri de grup: 2 x jocuri de remi, 2 x șahuri, 10 x pachete de cărți, 2 x jocuri de table. Toate jocurile să fie cu piese mari. Prăjituri sau tort, sucuri.
-Maseur. Am găsit pe cineva care să le ofere, printr-un masaj, câteva clipe de relaxare bătrânilor.”, se arată într-un mesaj postat pe Facebook de Asociația Împreună pentru buzoieni.
În plus, pentru ca sărbătoarea să fie de neuitat, voluntarii vor să le organizeze bunicilor un spectacol cu muzică și voie bună. Buzoienii pot dona pentru bunici atât produse, cât și sume de bani.
“Muzică. Ar fi ideal să aducem un interpret de muzică populară.
-Opțional, cine dorește, poate să doneze azilului diverse produse: de îngrijire, scutece, prosoape etc.
-Puteți dona direct produsele enumerate mai sus sau bani în contul asociației, cu specificația “azil”.
Adaugă comentarii