Actualitate

Interpelare parlamentară. Senatorul PNL, Vlad Pufu, îi cere ministrului Transporturilor să facă publice cauzele întârzierilor din proiectul Autostrăzii A7

Senatorul PNL, Vlad Pufu, continuă să monitorizeze cu atenție unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură din acest moment . În acest sens, parlamentarul a observat că proiectul Autostrăzii A7, Ploiești-Buzău- Focșani-Pașcani a început să aibă întârzieri. Astfel că, senatorul liberal i-a adresat de la tribuna Parlamentului o interpelare ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Mihai Grindeanu, prin care îi cere să precizeze care sunt cauzele depășirii termenului pentru desemnarea câștigătorului licitației pentru tronsonul Ploiești-Buzău din Autostrada A7.

Senatorul liberal i-a cerut ministrului Transporturilor să-i răspundă în scris la această interpelare.

”I-am adresat astăzi o interpelare ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Mihai Grindeanu, în legătură cu depășirea termenului pentru desemnarea câștigătorului licitației pentru tronsonul Ploieşti-Buzău din Autostrada A7.

Sunt implicat în mod direct în monitorizarea realizării Autostrăzii A7, cel mai mare proiect de infrastructură mare integrat în Planul Național de Reziliență și Redresare. În comisia constituită la nivelul CNAIR, alături de alţi parlamentari ai Moldovei, am reuşit cu eforturi mari să punem cap la cap studii, documente, birocrația în general, cea care a obstrucționat dezvoltarea atâția ani.

Acest mare obiectiv de interes major pentru Moldova trebuie să aibă prioritate, în aşa fel încât calendarul să fie respectat şi în 2024 să putem circula pe autostrada București – Ploiești – Buzău, iar în 2026 până la Pașcani, prin Focșani și Bacău”, i-a solicitat senatorul Vlad Pufu ministrului Grindeanu.

În același timp, parlamentarul a mai arătat că până în prezent au fost deja înregistrate două amânări.

”A7 înseamnă la acest moment doar un singur tronson finalizat (16 km, Centura Bacău), iar tronsonul Ploiești (Dumbrava) – Buzău e scos la licitație, cu termen luna noiembrie pentru desemnarea câştigătorului. Ştim că au fost depuse 39 de oferte la licitaţia pentru construirea celor 63 km de autostradă, respectiv 13 oferte pentru Lotul I Dumbrava-Mizil, 12 pentru Lotul II Mizil-Spătaru şi 14 pentru Lotul III Spătaru-Buzău. Dar nu ştim din ce cauze s-a întârziat desemnarea câştigătorului licitaţiei. Este motivul pentru care i-am cerut ministrului Grindeanu să precizeze care este stadiul licitaţiei, ce anume a întârziat desemnarea câştigătorului pentru acest tronson pentru care a fost prelungit termenul de două ori deja (în 3 august 2021 CNAIR a prelungit până în 24 august termenul de depunere a ofertelor, iar mai apoi, până la data de 16 septembrie)”, a precizat Vlad Pufu.

În răspunsul pe care îl așteaptă parlamentarul de Buzău, ministrul Transporturilor ar trebui să precizeze și care ar fi noul calendar al proiectului.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian