Un proiect menit să rezolve două probleme esențiale ale municipiului Buzău a primit ieri undă verde din partea aleșilor locali, odată cu votarea proiectului de buget al orașului pentru anul în curs. Este vorba despre realizarea unei parcări subterane lângă biserica ”Sfinții Îngeri” despre care autoritățile cred că este soluția ideală pentru a acoperi criza locurilor de parcare din centrul orașului dar și nevoia de spațiu verde.
Proiectul prin care se vrea amenajarea unei parcări subterane de tip P-3 a ajuns la etapa licitației. Mai exact, în bugetul votat ieri a fost prinsă deja suma necesară pentru studiu de fezabilitate, iar astăzi, 23 aprilie, viceprimarul Ionuț Apostu a explicat pentru șansanews.ro că proiectul trece la etapa următoare.
”Avem deja cuprins în buget banii pentru studiu de fezabilitate pentru amenajarea unei parcări subterane în zona Parcului ”Sfinții Îngeri”. Este vorba despre 161.000 de lei. Ne dorim ca zona adiacentă Parcului ”Sfinții Îngeri” să amenajăm parcarea P-3 astfel încât să reușim să rezolvăm criza locurilor de parcare din zona centrală pentru că, în curând, va demara și proiectul privind amenajarea Platoului Dacia , iar după aceste lucrări străzile Emil Palade și Aleea Trandafirilor vor deveni străzi pietonale motiv pentru care strada Ostrovului, adiacentă acestei zone, va trebui să includă o parcare cu un număr mai mare”, a explicat Ionuț Apostu.
Cu acest proiect, autoritățile buzoiene vor încerca obținerea unei finanțări europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
”Acest proiect îl întocmit pentru a fi întocmit pe PNRR pentru a primi fonduri europene . Există o axă prin care, în zonele cu parcări publice dacă se amenajează parcări subterane, iar zona de deasupra devine zonă verde, atunci proiectul va primi finanțare europeană. Practic, rezolvăm două probleme, respectiv cea a parcărilor din Piața Centrală dar vom extinde și Parcul Sfinții Îngeri pe toată această suprafață”, a explicat Apostu.
Proiectul prevede amenajarea unor câteva sute de parcări, potrivit declarațiilor făcute de Constantin Toma.
”Dacă vom realiza parc în actuala parcare, adică să extindem parcul de lângă Biserica Sfinţii Îngeri şi ne vom duce în subteran cu două, trei etaje, vom obţine circa 250, 300 de locuri de parcare”, explică primarul Constantin Toma în clipul postat după şedinţa CLM.
De asemenea, anul acesta, autoritățile promit și alte parcări. Un proiect care acum este în licitație este parcarea modulară ce urmează să fie amenajată într-unul dintre cele mai aglomerate cartiere din oraș. Este vorba despre parcarea supraetajată care include și locuri de parcare pentru mașini și biciclete și care urmează să fie amenajată în Micro 3.
Până acum în municipiul Buzău au fost atribuite aproximativ 5000 de locuri de parcare.
Adaugă comentarii