Actualitate

Investiție verde la Buzău. Azi a intrat în linie dreaptă și va acoperi necesarul de energie pentru 19 clădiri

O investiție de aproape 5 milioane de lei a intrat de astăzi, 1 aprilie, în linie dreaptă. Este vorba despre realizarea a doua parcuri fotovoltaice care vor produce energie pentru alimentarea a 19 clădiri publice aflate în administrarea Consiliului Județean Buzău.

Proiectul a fost realizat de Consiliul Județean, iar astăzi a fost semnat contractul de finanțare la Ministerul Energiei.

Astăzi am semnat, în prezența Ministrului Energiei, Sebastian Burduja, contractul de finanțare pentru județul Buzău al proiectului „Instalare panouri fotovoltaice pentru producerea energiei din surse regenerabile pentru autoconsum”. Proiectul este finanțat prin Fondul pentru Modernizare în România (FM) și prevede realizarea a două parcuri fotovoltaice, cu o putere totală instalată de 798,6 KW. Valoarea finală a proiectului se ridică la suma de 4.789.192, 72 lei”, a scris Constantin Cristea, administratorul public al județului, pe pagina de Facebook.

Fiecare parc va conține 726 de panouri fotovoltaice microcristaline, iar energia produsă va acoperi consumul Consiliului Județean dar și al Direcției Generale Pentru Protecția Copilului, inclusiv necesarul mai multor centre de plasament și cămine de bătrâni, precum și pentru clădirea Maternității Buzău.

După acest pas, Consiliul Județean este pregătit să demareze construcția parcurilor.

”Licitația este deja finalizată. După ce se semnează contractul de finanțare, se va semna și contractul cu executantul pentru proiectul tehnic și execuție. Proiectul tehnic  are ca termen de realizare 3 luni și execuția va dura 9 luni. Firma care a căștigat licitația este  SC SERVELECT SRL, valoarea proiectului fiind de 2.736.831,84 lei fără TVA ”, informează reprezentanții Consiliului Județean Buzău.

Parcurile vor fi amplasate pe terenuri publice: unul în municipiul Buzău, celălalt în comuna Beceni, sat Gura Dimienii.

În total, Buzău a atras peste 2,5 milioane de euro de la Ministerul Energiei. Detalii AICI.

Autorul știrilor

Marilena Dinu

1 Comentariu

Apasă aici pentru a publica un comentariu

  • E bine dar cam putin. Administratorul public nu se poate ocupa si de introducerea de gaze in unele UAT uri( ex. Tintesti unde s a facut reteaua si in rest nimic sau Merei unde s a executat lucrarea numai in anumita sate unde locuieste primarul iar alti asteapta de mai mult de 10. ani). Astept moderarea.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian