Actualitate

Jaf de proporții în Munții Buzăului. Sute de arbori au fost tăiați fără drept, cu complicitatea pădurarilor și inginerilor silvici. 7 bărbați au fost arestați

FOTO ARHIVA
FOTO ARHIVA

Sute de arbori au fost tăiați, la Gura Teghii, deși nu erau marcați sau erau marcați fără drept. Toate aceste fapte au fost săvârșite de un agent comercial din zonă, cu ajutorul unor angajați silvici, ingineri și pădurari. Cercetările sunt abia la început, dar chiar și așa, e clar că proporțiile jafului sunt enorme. 7 bărbați, inclusiv angajați ai ocoalelor silvice din zona de nord a Buzăului, au fost arestați, iar verificările continuă.

Ancheta în acest caz a pornit în vară după ce  polițiștii au organizat ample acţiuni pentru verificarea modului în care societățile ce se ocupă de exploatarea și comercializarea lemnului respectă prevederile legale. De asemenea, au fost instituite filtre în trafic pentru verificarea camioanelor încărcate cu lemne. Astfel, în 7 iulie, pe DC66, în Varlaam a fost trasă pe dreapta o autoutilitară care transporta lemn de fag. Polițiștii au stabilit că în autoutilitară se aflau aproximativ 34 mc lemn, dar când au verificat documentele  au constatat neconcordanțe în ceea ce privește locul de proveniență a lemnului.

Atât marfa, cât și autoutilitara, au fost confiscate și au fost demarate noi verificări.

“Polițiștii au continuat și extins verificările cu privire la activitatea comercială a agentului economic emitent al avizelor de însoțire al materialului lemnos identificat, inclusiv cu verificări în fondul forestier, în zona de exploatare acestuia. Având în vedere vedere neregulile constatate, polițiștii au demarat cercetări, sub coordonarea parchetului, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de transport de material lemnos în volum de peste 10 mc neînsotit de documente specifice, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, tăiere fără drept și furt de arbori, respectiv acces ilegal la un sistem informatic, fapte prevăzute și pedepsite de Codul Silvic și Codul Penal”, este menționat într-un comunicat remis de IPJ Buzău.

Ținând cont de gravitatea faptelor comise, ancheta a fost preluată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele.

Din cercetări a reieșit că un operator economic din Gura Teghii ar fi tăiat ilegal peste 400 mc material lemnos de diferite esențe, prejudiciul estimat depășind 100 000 de lei. Nu ar fi acționat singur, ci ar fi avut alți complici. Conform unor surse,  administratorul societății, ajutat de salariații săi, dar și de angajați silvici, ingineri și pădurari, ar fi doborât lemne după bunul plac în pădurile unde câștigaseră dreptul de exploatare. Angajații ocoalelor silvice marcau ilegal arbori care erau tăiați apoi de angajații societății din Gura Teghii și în cele din urmă vânduți.

Pentru început, 7 bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 62 de ani, din Pătârlagele, Gura Teghii și Colți, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Dintre aceștia, potrivit unor surse, 4 sunt silvicultori, inclusiv ingineri.  Aceleași surse spun că un alt inginer implicat în acest caz, un bărbat de 50 de ani, din Gura Teghii, ar fi decis să își pună capăt zilelor, săptămâna trecută. Bărbatul s-ar fi împușcat, pierzându-și astfel viața.