Actualitate

LA SMEENI, VACCINAREA A ÎNCEPUT CU MEDICUL INTERNIST! De ce a vrut să fie prima persoană imunizată

Serul anti-COVID a ajuns și la Spitalul de Boli Cronice din Smeeni deși primele doze erau așteptate abia mâine. Momentul a fost unul surprinzător și chiar dacă a fost nevoie de o readaptare, cadrele medicale dornice să primească prima doză de vaccin au răspuns cu bucurie solicitării de a fi imunizate.

Prima persoană care a spus ”da” vaccinării a fost medicul de la secția Interne, dr. Elena Răducă. Medicul specialist în medicină internă a trecut prin infecția cu SARS-CoV-2 și atunci  cu atât mai mult a dorit să fie în continuare protejată împotriva acestui virus.

”Am început vaccinarea. Până în jurul orei 11.00 avem imunizate deja 15 persoane. Primul medic vaccinat a fost doamna doctor Elena Răducă. Dânsa a dorit sa fie prima vaccinată din cadrul unității noastre deoarece a fost infectată în urmă cu doua luni, știe ce înseamnă și în calitate de pacient și a vrut să profite de această oportunitate oferită cadrelor medicale de fi imunizate cu prioritate. Și eu m-am vaccinat. Nu a durut și mă simt foarte bine”, a spus managerul unității medicale Marilena Dobrescu.

La Spitalul de la Smeeni au ajuns 200 de doze cu vaccin anti -COVID. Deși aici nu sunt atâtea cadre medicale angajate, la cest centru vor fi redirecționate spre vaccinare atât medici de familie din Buzău cât și cadre medicale din mediul privat, din localitățile aflate în apropiere.