Actualitate

Liceul din Buzău care pregătește meseriași împlinește jumătate de secol de existență. Cum a reușit să facă performanță

Într-o lume în care prima opțiune a majorității adolescenților este să urmeze cursurile unui liceu teoretic, o instituție de învățământ a ales să mizeze pe tehnică și să-i pregătească pe elevi în diverse meserii. Iar pentru ca tinerii să fie convinși că e varianta cea mai potrivită pentru ei, dotările făcute în ultimii ani, din care unele cu bani europeni, au făcut ca liceul să fie și unul dintre cele mai moderne din județ.

Este vorba despre Liceul Tehnic Buzău, care pe 5 octombrie, de Ziua Mondială a Educației, sărbătorește jumătate de secol de existență. Rețeta succesului este dezvăluită de conducerea liceului, care recunoaște că atragerea fondurilor europene reprezintă cheia. Practic, unitatea de învățământ a reușit să atragă prin programele cu finanțare de la Uniunea Europeană 2,5 milioane de euro. Așa se face că în prezent Liceul Tehnic Buzău este digitalizat în totalitate: toate sălile de clasă au table interactive, laptop-uri, iar cadrele didactice și elevii utilizează platformele online și softurile educaționale. S-a pus însă accent și pe stagiile de practică în străinătate prin programele Erasmus.


”746 elevi din liceul nostru au efectuat stagii de pregătire în Portugalia pentru a beneficia de practică de specialitate în condiții europene, pentru a compara sistemele de educație și chiar pentru a-și schimba mentalitatea față de stagiile de pregătire practică din România sau față de migrația în alte țări. Prin proiecte europene, am reușit, de asemenea, ca peste 60% din cadrele didactice să participe la cursuri de formare în străinătate, cu accent pe managementul clasei, pe utilizarea instrumentelor IT, pe specializarea în domeniu”, spun reprezentanții liceului.


Nu doar teoria, ci și practica are loc în condiții moderne în liceul buzoian. Laboratoarele sunt dotate conform ultimelor tendințe din domeniu, existând inclusiv un laborator de realitate virtuală.

”Liceul dispune astăzi de laboratoare moderne de informatică, gastronomie și de realitate virtuală, finalizează zilele acestea un laborator modern de diagnoză auto și are aprobată finanțarea integrală pentru laboratoare noi de electronică, servicii, protecția mediului și un laborator SMART”.


Iar în aceste condiții nu e de mirare că liceul a devenit în ultimii ani tot mai atractiv, iar toate locurile au fost ocupate. În acest an școlar, numai pentru învățământul dual oferta educațională a fost de 5 ori mai mare decât anul trecut.


”Anul acesta avem 7 specializări noi la solicitarea operatorilor economici, dintre care 3 la învățământ liceal, 2 la învățământ profesional și 2 la învățământ postliceal; Am reușit reintroducerea învățământului postliceal și am convins 18 operatori economici locali (cu 10 dintre aceștia neexistând o colaborare anterioară) să asigure pregătirea practică și să acorde burse celor 70 elevi înscriși la învățământul profesional dual”, spun reprezentanții Liceului Tehnic Buzău.


Liceul Tehnic va aniversa cei 50 de ani de existență într-un cadru festiv, pe 5 octombrie, la Teatrul George Ciprian, unde pe scenă vor urca și elevii de excepție ai unității, care au obținut rezultate deosebite de concursuri naționale și olimpiade.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian